S-a furat… mireasa

ionut catrina

Lume, lume! S-a furat mireasa. Sau ceva similra, că nu-mi explic ce spune d-l Cătălin Drulă. Ia, luați de aici: „Bucureștiul a fost furat în mandatele Sorin Oprescu și Gabriela Firea. 12 ani de PSD în care i-au fost luate resursele și a stagnat.


Repararea și reconstruirea Bucureștiului, după mulți ani de jaf din partea PSD, durează. Nu se va finaliza într-un mandat sau două. Dar sunt convins că Nicușor Dan este primarul de care are nevoie orașul pentru a-l duce pe calea corectă, pe calea modernizării. A început în ultimii trei ani, va continua.
PSD-ismul este acum stăpân peste România cu ajutorul unui trădător care se numește Klaus Iohannis. Până și Marcel Ciolacu îi trădează pe ai lui. Să ne spună Ciolacu dacă primește ordine de la Cotroceni când să pună data alegerilor.
Asta e adevărata comasare – PSD și PNL sunt același partid.


Dar le transmit atât: oricâte alegeri ar comasa, oricâte atacuri ar lansa împotriva primarilor USR, noi suntem pregătiți să câștigăm.


Eu, la Ministerul Transporturilor, am făcut în opt luni ce nu au reușit PSD-iștii să facă în 27 de luni. Deci, se poate. Se poate cinstit, se poate corect. Despre asta e alianța Dreapta Unită.
Mergem la alegeri, îi vom învinge, ne luăm țara înapoi și construim o Românie modernă.”
Pe persoană fizică sau juridică, mon cher?

Ionuț Catrina

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *