Așezări și reașezări

Lume, lume, hai la glume! Se dă una bucată text pe Facebook. Așadar, iată:
„Elena Lasconi deschide lista USR pentru alegerile europarlamentare
Am propus astăzi conducerii USR ca Elena Lasconi să deschidă lista noastră pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Elena a reușit să schimbe fața Câmpulungului în doar trei ani de mandat. Știți vorba aia: „a făcut într-un an cât în 10”? La Câmpulung, în trei ani de mandat, au început proiecte în valoare de peste 400 de milioane de lei. Cât bugetul orașului pe 40 de ani. 40 ani în 3 ani.
Alături de Elena, în deschiderea listei USR pentru europarlamentare vor fi Dan Barna, Vlad Voiculescu și Vlad Botoș.


Dan este vicepreședintele ALDE Europa, fost vicepremier și omul care a contribuit decisiv la crearea PNRR. Vlad Voiculescu este fost ministru al Sănătății și persoana care luptă neîncetat, de zeci de ani, pentru drepturile pacienților. Vlad Botoș este unul dintre cei mai influenți și activi europarlamentari români. Vlad urmărește absorbția fondurilor europene ca vicepreședinte al Comisiei de Dezvoltare Regională (REG), una dintre cele mai importante comisii din Parlamentul European.


Lista va fi completată de candidații aleși prin vot direct de către colegii noștri în săptămânile următoare. Pe 20 octombrie, lista completă a candidaților USR va fi prezentată la Consiliul Alianței Liberalilor și Democraților Europeni, care va avea loc, pentru prima dată, la București.


USR continuă construirea polului de dreapta care va aduna forțele reformiste ca alternativă la corupția PSD-PNL și extremismul AUR. Lista comună pentru alegerile europarlamentare a polului de dreapta va fi finalizată după negocierile cu PMP și Forța Dreptei. Procesul electoral decis astăzi de Biroul Național se referă doar la candidații din partea USR.


Am încredere în Elena, în Dan, în Vlad Voiculescu și în Vlad Botoș. Dar, mai presus de toate, am încredere în voi. Împreună, construim schimbarea de care România are nevoie.”


Am senzația că d-l Drulă Cătălin vrea să cam scape de Elena Lasconi. Altfel, jur că nu-mi explic. Despre nominalizarea în deschiderea listei a lui Dan Barna, Vlad Voiculescu și Vlad Botoș, ce-aș putea spune? Au ei fapte destule, nu le mai facem reclamă.

Ionnuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *