Campanie și șampanie! Expirate…

Mai sunt câteva zile, de la momentul scrierii acestui material, și începe oficial perioada cea mai urâtă din ultima vreme. Oficial, da? Căci, neoficial, oamenii au început să împroaște cu noroi în Stânga, în Dreapta și-n laterale de peste o lună de zile. Cică-i spune precampanie, că trebuia numită cumva perioada asta mizerabilă…


Ce-a fost cel mai amuzant în perioada asta e faptul c-au trecut – cu arme, bagaje, sugaci și trâmbițe – o grămadă de primari (până mai ieri ai PSD) în tabăra PNL. Sigur, au voie, nu e nimic în neregulă, cu excepția imoralității ambelor tabere, „primitori” și „plecători”. Ce spune despre tine (ca om) faptul c-o întinzi de undeva cu trei secunde înainte de depunerea listelor pentru alegerile locale? Ce spune despre tine (ca partid) faptul c-ai acceptat traficul de primari traseiști, deși clamai/condamnai și înjurai mai abitir ca birjarii migrația edililor și pseudo-aleșilor? Mda, cam despre asta am vrut să scriu. Ați priceput.


Avem moțiune de cenzură împotriva guvernului PNL. Îmi vine să râd. Ați citit/ascultat textul moțiunii? PSD vorbește de mită și corupție. N-a mâncat vreodată usturoi, nu-i pute gura a nimic. Eu am avut – și mai am – un principiu: să dea cu pietricica (sau pietroiul, după caz) ăla de-i fără de păcat! Nu ăla de se simte fără de păcat, că-s mulți nesimțitori. Nu, nu, să comenteze cel ce nu poate fi arătat cu degetul! Moral vorbind, desigur. Iar PSD nu e sub nicio formă un partid care să arate cu degetul vreo altă formațiune politică, mai ales când vine vorba de incompetență, mită, corupție, distrugere a economiei naționale, împrumuturi fără cap… Nu, nu, hai să nu ne îmbătăm cu spirt direct și taman de la aperitiv, da? În altă ordine de idei, moțiunea de cenzură i-a asigurat șefia cu acte-n regulă lui Marcel Ciolacu, care n-a avut astfel nicio grijă cu Eugen Teodorovici drept contracandidat. În fața delegaților județeni prezenți online, Marcel Ciolacu a girat efectiv că va depune moțiunea și că ea va trece. Aici, între noi fie vorba, am niște dubii matematice, mai ales în contextul presiunii pe care urlă PSD c-ar pune-o PNL pe aleși, pe oamenii cu funcții și statut administrativ… Dar, până una-alta (citiți până prin prima parte a lui septembrie), Ciolacu i-a liniștit pe social-democrați că n-are blat cu Orban și că vrea să dea de pământ cu liberalii. Bun și bronzul… de moment!
Nu știu dacă știați, dar data efectivă a alegerilor locale – pentru prima oară în trecutul recent – n-a mai fost stabilită de guvernul în funcție, adică de liberalii lui Orban, ci… taman de cei care acum, lamentabil, cer amânarea – din nou! – a rundei electorale. Mai concret, parlamentarii au puterea de a decide data alegerilor. Cine are majoritatea în Parlamentul României, deși este-n Opoziție cică? Eeexact, PSD și aliații. Cine mai citește printre rânduri gesturile oamenilor politici ai momentului, în mod clar nu se mai miră de nemernicia acestora, de caracterul duplicitar absolut ordinar (termen pe care-l folosesc în sensul depreciativ, nu cel autentic!) al acestor ființe. Bă, hai să nu mai judecăm oamenii simpli când spun/cred că X și Y sunt aceeași mizerie… Cam au dreptate!


Pe meleagurile Gorjului, am avut o frământare acum o săptămână, ale cărei efecte le vom vedea probabil la numărătoarea voturilor. Primari considerați ca apropiați de-ai lui Ion Iordache au trecut oficial în tabăra liberalilor (sic!), cu exact câteva zile înainte de depunerea listelor. Nu cred c-a fost șoc și groază în barca social-democraților, cam erau niște vorbe-n spațiul public de ceva vreme, așa că sigur știau și Mișu, dar și Cosmin… Cert e că ecuația ar trebui să se fi modificat, că dacă iei – ca la piață – voturile acestor oameni și le duci de la Cosmin Popescu (unde erau, până mai ieri) la Iulian Popescu (unde ar trebui să fie pe 27 septembrie 2020), se cam schimbă joaca… Bine, știm și noi că 1+1 nu-i obligatoriu să facă 2 în cap, ci se poate lejer să avem 1,5, dar totuși așteptăm cun interes rezultatul final. Ca idee pentru ăștia de tranzacționează voturi la pachet, la sac ori la cântar… Cu mine-n cabina de vot nu intră nimeni! Poate fetița mea, de curioasă. Dar atât! În rest, suntem doar Io și sufletul meu acolo. Noi punem ștampila pe ce consideră creierul (sau inima) că trebuie, nu pe socotelile din târgul de suine, ovine, cabaline sau bovine…


Aaa, uitasem, că tot veni vorba de urâțenia acestei perioade: știți că primarul în funcție al Tg-Jiului, Marcel Laurențiu, și-a pus bannere prin oraș, pe care citim ce obiective au fost realizate/atinse etc. Ei bine, pentru că nu puteau să nu bifeze treaba asta, social-democrații din municipiu au montat, la fiecare banner de acest soi, produse proprii prin care afirmă că obiectivul respectiv a fost aprobat și finanțat de administrația PSD. Bă, sincer, nici nu mai știi dacă să râzi ori să plângi, pe bune! Voi vă dați seama până unde merge bătălia pentru Tg-Jiu dacă avem manifestări de acest soi. „E mama!” „Ba nu, e mama!” Îți stă mintea-n loc și nu mai pornește nici la cheie întreagă atunci când te uiți la ce se petrece în spațiul public.
Moderez emisiuni la un radio și o televiziune cu impact regional, așa că ne mai știu oamenii. Am oportunitatea, în această perioadă, să studiez tipare umane în splendoarea manifestării lor, căci este perioada de efervescență a politicienilor, a tuturor celor care ne vor binele…
Aveți grijă de voi, că ei toți vor să aibă grijă de voi!

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *