Ce facem mai departe?

E nebunie în continuare în Ucraina, la o aruncătură de băț de granița României la est. Se simte praful, oamenii sunt întrebători și temători. Sigur, nu cred că este cazul unei alarmări inutile a populației. Așa cum stau lucrurile, NATO va proteja în mod cert nu doar țara noastră, ci întreg spațiul asumat de alianță. Adică toate statele membre.

Zilele trecute a fost vizita poate puțin surprinzătoare a premierului britanic, Boris Johnson, la Kiev. Nu multă lume știa. În mod cert cei din Intelligence, indiferent de țară, știau. Restul lumii a aflat cu mirare că un prim-ministru al unei țări bine ancorate în NATO și în apărarea lumii încă libere a vizitat teatrul de luptă din Kiev, o capitală bombardată din toate unghiurile posibile și imposibile…

„Prim-ministrul a călătorit în Ucraina pentru a se întâlni cu președintele Zelensky în persoană, într-o demonstrație de solidaritate cu poporul ucrainean” a transmis un purtător de cuvânt din Regat. Cu subiect și predicat, Boris Johnson a precizat că „Am înțeles că sunteți numiți oamenii de fier… Cred că reflectă și spiritul Ucrainei în a face față agresiunii îngrozitoare pe care o vedem. Noi, în Marea Britanie, suntem solidari cu voi. (…) Cred că ucrainenii au dat dovadă de curajul unui leu. (…) Marea Britanie și alții vor furniza echipamentul, tehnologia, know-how-ul, informațiile, astfel încât Ucraina să nu mai fie invadată niciodată. Deci, Ucraina este atât de fortificată și protejată – încât Ucraina nu va mai putea fi niciodată agresată. Să nu mai fii șantajat niciodată. Nu mai fiți niciodată amenințați în același mod”. Interesant, nu?

Mesajul premierului britanic este simplu, deși plin de complexitate: lupta, bătălia Ucrainei cu Rusia are sprijinul pe față al Marii Britanii, port-drapel al alianței NATO. Cu alte cuvinte, cu acceptul Unchiului Sam, patronul și mentorul alianței.

Răspunsul Ucrainei nu s-a lăsat așteptat: „Marea Britanie este lider în ceea ce priveşte sprijinul pentru apărare acordat Ucrainei. Lider în coaliţia anti-război. Lider în sancţiunile împotriva agresorului rus”. Cine spune asta? Adjunctul Biroului Președintelui ucrainean. Adică un înalt oficial.

Războiul va dura. Posibil să se amplifice. Dar va dura sigur.

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *