Euro 2019 a relansat speranţele românilor că pot avea din nou o naţională mare. În urmă cu an, formaţia pregătită de Mirel Rădoi marca de 8 ori împotriva puternicelor selecţionate din Croaţia şi Anglia, iar promisiunile că se va naşte o echipă redutabilă şi la seniori curgeau tot mai apăsătoare. Peste încă o vară, fotbalul nu mai arată aşa strălucitor în România. Un amplu material din presa centrală analizează unde sunt jucătorii care îngenuncheau echipa din Albion, dar şi cum stau fotbaliştii englezi care pierdeau cu 2-4 confruntarea de la Cesena. Concluziile sunt triste, dar, pentru specialişti, normale. Aproape toţi englezii şi-au mărit cota pe transfermarkt, iar nume ca Mason Mount (40, 5 milioane euro), Tammy Abraham (40 milioane de euro) sau James Maddison (43 milioane euro) sunt avansate printre noile senzaţii ale fotbalului mondial. Din păcate, ai noştri se zbat între mediocritate şi promisiuni. Nimeni nu a răzbit în fotbalul mare, iar valoarea cea mai ridicată se opreşte la 9,5 milioane de euro.
Singura rază de lumină din fotbalul autohton, la nivel juvenil, este Academia lui Gheorghe Hagi. De altfel, era normal ca grosul naţionalei U21 să provină de la centrele Viitorului. Profeţia ,,Regelui” din 1998, când anunţa brusc sfârşitul performanţelor la nivel de primă reprezentativă, este şi mai semnificativă acum. Blamat de tot românul atotştiutor, Hagi a lucrat în linişte şi a arătat direcţia normală după care putem creşte. Deşi scoate fotbalişti apţi pentru Liga 1 pe bandă rulanta, Hagi a înţeles că trebuie să ne adaptăm şi altor cerinţe din fotbalul modern.
Carenţele la nivel fizic continuă să menţină distanţa între fotbalul autohton şi ligile care contează. Exemplele sunt date de ultimii golgheteri români plecaţi din Divizia A, care s-au întors cu coada între picioare de la echipe din jumătatea a doua a clasamentului. Fotbalul românesc se hrăneşte artificial, fără să respecte principii elementare. De la implicarea patronilor, la lipsa de continuitate pe banca tehnică şi până la ignorarea juniorilor, sportul rege pierde tot mai mult teren şi pentru că sunt tot mai puţini antrenori şi preparatori care continuă perfecţionarea. ,,Omul, cât trăieşte, învată”. Din păcate, vorbă nu se mai aplică şi prin aşezările noastre, unde le ştim pe toate şi refuzăm, voit, progresul.
În materialele precedente am arătat cum am gestionat brandurile Energia şi Pandurii. E relevant. Nu suntem suficienţi de deştepţi şi continuăm să ingorăm cele mai importante simboluri pe care le avem. Ieri, ne-am vândut pe câţiva lei. Atât mai valorează şi sportul nostru acum.
Cătălin Pasăre
