Viitorul a rămas cu un punct. Gorjenii “au jucat” doar o repriză

Viitorul Targu Jiu a remizat in primul meci al noului sezon din Liga 2. Formatia pregatita de Cristian Luput a condus cu 2-0 la pauza, dar a fost egalata de FC Brasov in repriza secunda.
Un brașovean a deschis scorul pentru gorjeni. Paul Mitrică a dat gol în minutul 30, după o nesincronizare în apărarea gazdelor. Viitorul și-a mărit avantajul înainte de pauză, când Alex Băican a marcat dintr-un corner. Ceea ce părea o simplă formalitate s-a transformat într-un chin pentru oasepți după pauză. Ilie Stan a efectuat patru modificări pentru partea secundă, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Mai întâi, Alexandru Sabău a înscris un gol spectaculos în minutul 58, iar Popa a egalat cu un voleu în minutul 71. Toate punctele puteau să rămână sub Tâmpa, dar şutul lui Lascu a trecut puţin peste transversala lui Moga. În runda următoare, Viitorul Târgu Jiu va primi vizita formației CSA Steaua. Partida se joacă miercuri, 11 august, de la ora 19.00.

FC BRAȘOV – VIITORUL TÂRGU JIU 2-2 (0-2)
FC Brașov: C. Lungu – Motroc (Sburlea 46′), M. Burlacu (cpt.), Al. Sabău, Dumbravă – Negrean (Iurcu 46′), Ghe. Anton, Iul. Roșu (Lascu 78′) – Vl. Mihalcea (H. Popa 46′), M. Codrea, Ciopo (Rz. Iorga 46′). Rezerve neutilizate: D. Mutu – Drăgoi, Vasiu, Leonte. Antrenor: Ilie Stan.
Viitorul Târgu Jiu: Moga – Buleică (cpt.), Al. Băican, Core, Gogja (Gheban 70′) – Brînzan (Chelariu 59′), Vulpe – Al. Dulca (Copaci 70′), Cip. Rus (Vl. Rusu 70′), Mitrică – Dodoi (Gîrbiță 59′). Rezerve neutilizate: Krupenschi – Ciul, Buțurcă, Ruican. Antrenor: Cristian Lupuț.
Stadion: Tineretului (Brașov);

Arbitru: Robert Avram (Piteşti); Asistenți: Gheorghiță Bălan (Piteşti) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş); Rezervă: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti); Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoşani) și Bogdan Gheorghiță (Vaslui).

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *