Un bătrân a ajuns la spital după ce a fost bătut de fiul său

Violenta domestica continua sa faca, aproape in fiecare zi, noi victime. Din nefericire, cel mai des intalnite agresiuni sunt cele exercitate asupra membrilor familiei. De data aceasta, un batran de 79 de ani, din judetul Gorj, a ajuns la spital dupa ce a fost lovit de fiul sau, pe fondul unui conflict spontan.

Cei doi bărbați se aflau împreună pe un teren agricol din comuna Aninoasa, iar la un moment dat a izucnit un scandal între cei doi. Fiul agresor s-a năpustit asupra tatălui său, de 79 de ani, și a început să-l lovească. Rănită, victima a sunat disperată la 112 pentru a cere ajutor.

Victor Țuhașu, purtător de cuvânt IPJ Gorj

Având o vârstă destul de înaintată, bătrânul a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite.

Victor Țuhașu, purtător de cuvânt IPJ Gorj

Agresorul s-a ales cu dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă. (foto arhiva)

Loredana Sava

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *