Secția de fotbal și-a definitivat echipa! Florin Popete a semnat cu CSM

Unul dintre cei mai reprezentativi fotbaliști ai Pandurilor de la promovarea în prima ligă, Florin Popete (44 de ani), a fost convins să se alăture proiectului CSM Târgu Jiu. Este cel de-al șaptelea antrenor de la club și, probabil, ultimul care va veni la secția de fotbal în această vară.


Florin Popete a contribuit la ascensiunea pandurilor în ligile superioare ale fotbalului românesc. A strâns aproape 200 de meciuri în primul eșalon, evoluând și pentru echipe precum Farul Constanța și FCM Târgu Mureș. A antrenat în cadrul Centrului de Copii și Juniori de la Pandurii, cu rezultate foarte bune, dar a pus umărul și la promovarea Gilortului în liga a treia, echipă pe care apoi a condus-o și de pe banca tehnică.


“Îmi doresc să pun umărul la dezvoltarea copiilor pe plan fotbalistic și să-i ajutam să-și atingă țelul acela de a ajunge jucători de bază, sperăm în viitorul apropiat la echipa de seniori a CSM Târgu Jiu, sau la echipele importante din fotbalul românesc și nu numai. Trebuie să facem în așa fel încât să atragem câți mai mulți copii spre fotbal, care să vină la antrenamente cu mare drag”, a declarat Popete pentru site-ul oficial al clubului.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *