Săptămână plină de transferuri pentru secţia de handbal

CSM Târgu Jiu continuă să se întărească în vederea noului sezon competițional. După ce a anunțat venirile a două jucătoare importante, clubul gorjean a punctat și la nivel de staff.


Grigore Albici va fi noul antrenor cu portarii. Fost jucător la echipele Pandurii Pinoasa și Energia, Gore Albici revine în orașul lui Brâncuși și va face din nou echipă cu Liviu Andrieș. Cei doi au colaborat pe banca tehnică în sezonul 2006 – 2007, la capătul căruia echipa din Târgu Jiu a participat în Cupa EHF.

“Mă încearcă sentimente foarte plăcute, am multe amintiri speciale de la Târgu Jiu. De aceea, simt că putem să continuăm povestea frumoasă a handbalului gorjean. Împreună cu toți portarii care vor face parte din lot sper să avem o contribuție importantă în atingerea obiectivelor propuse.Sezonul următor va fi unul dintre cele mai puternice, dacă nu chiar cel mai puternic! Am încredere în valoarea jucătoarelor de la Târgu Jiu, cu toate că va fi o misiune dificilă, fiind și primul sezon al echipei în Liga Florilor. Sper să o ducem la bun sfârșit prin profesionalism, dăruire, abnegație, spirit de echipă”, a declarat antrenorul pentru site-ul oficial al clubului.


Grigore Albici are, ca jucător, 3 titluri de campion național și 2 cupe ale României. A mai antrenat la SCM Craiova și la lotul național de tineret.
În aceeași săptămână, trupa noastră a anunțat acorduri cu Katarina Pavlovic și Ana Ciolan.


Pavlovic joacă pentru naționala Croației și a câștigat, recent, CUPA EHF European Cup cu Rocasa Gran Canaria (Spania). A fost și cea mai bună marcatoare a competiției, cu 75 de goluri. Este vicecampioană, în țara natală, cu HC Ivan Zelina și a jucat timp de șase ani în Germania. În vârstă de 27 de ani, interul dreapta a semnat un contract pe un sezon cu gruparea gorjeană.


“Am ales România pentru că este una dintre țările lider în lumea handbalului. Vreau să ofer tot suportul, toată experiența mea, disciplina și profesionalismul meu pentru această echipă. Am aflat că accederea în prima ligă a fost un vis devenit realitate la Târgu Jiu. Vreau să fac parte din acest vis, cu toate colegele mele de echipă și cu toți locuitorii orașului. Sunt foarte fericită să încep o nouă etapă”, a declarat jucătoarea pentru csmtargujiu.ro.


Ana Cătălina Ciolan (29 de ani) vine de la Deva și a semnat o înţelegere valabilă pentru următorul campionat. A mai evoluat pentru HC Alba Sebeș, HC Zalău, Corona Brașov, HCM Slobozia.


“Sunt fericită că voi fi parte din proiectul handbalistic de la Târgu-Jiu care a ajuns într-un timp atât de scurt în Liga Florilor. Am văzut aici o echipă profesionistă, alcătuită din jucătoare cu caracter, jucătoare valoroase care au demonstrat, prin prisma rezultatelor obținute, că locul echipei este în prima ligă feminină. Sunt foarte încântată de alegerea făcută. Este frumos, dar este și greu în Liga Florilor, va fi foarte mult de muncă. Sunt dornică de performanță, așa că îmi doresc să avem un parcurs cât mai bun. Pe oamenii din Târgu-Jiu îi invit să ne fie alături și în următoarea stagiune și îmi doresc să le răsplătim suportul prin jocuri cât mai bune si rezultate notabile”, a spus noul pivot de la Târgu Jiu.
Echipa de handbal se va reuni în luna iulie.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *