Oficial! Golghetera Zalăului a semnat cu CSM: „Nu contează câte goluri dau , important este ca echipa să câștige”

CSM Târgu Jiu a oficializat transferul Andreei Mihart (23 de ani) de la HC Zalău. Interul stânga a fost cea mai bună marcatoare a trupei din Sălaj în ultimele două sezoane.
Andreea, care poate juca și centru, a semnat cu CSM Târgu Jiu un contract valabil pe un an și se va alătura lotului condus de Liviu Andrieș din vară.


“Am ales CSM Târgu Jiu pentru faptul că am întâlnit oameni foarte ambițioși, care vor să facă performanță acolo. CSM Târgu Jiu a demonstrat în actualul sezon că este o echipă puternică și unită, cu jucătoare ambițioase, dornice de muncă și de performanță, de aici și evoluțiile bune. Am urmărit echipa și chiar dacă a avut statutul de nou-promovată, echipa din Târgu Jiu a demonstrat că poate pune probleme oricărui adversar din Liga Florilor. Obiectivul meu este să ajut echipa să câștige cât mai multe meciuri și să își îndeplinească obiectivul stabilit pentru viitorul sezon. Nu contează câte goluri dau eu, important este ca echipa să câștige. Așa cum așteptările celor din jur sunt mari, pot spune și eu același lucru, că am așteptări mari de la mine, dar în același timp am încredere în forțele mele. Sper să continui cu această formă bună și în tricoul echipei CSM Târgu Jiu și împreună să avem rezultate cât mai bune”, a declarat Mihart pentru site-ul oficial al echipei noastre.


CSM Ploiești și Danubius Galați sunt formațiile la care a mai evoluat sportiva.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *