Boxul gorjean are viitor

  • Tinerii pugilişti gorjeni au obţinut şase medalii la Naţionalele de la Târgu-Jiu: două medalii de aur, una de argint şi trei de bronz

Pentru cinci zile, Târgu Jiul a fost cu adevărat capitala boxului românesc. Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de juniori a avut loc în oraşul nostru având o participare numeroasă, peste 150 de pugilişti din toată ţara. Toată crema din boxul juvenil românesc a boxat la Târgu-Jiu într-o ediţie de Campionat Naţional din care pugiliştii gorjeni au ieşit cu fruntea sus obţinând în total şase medalii.

Întrecere greu de organizat

Cinci zile de concurs. Peste 23 de ore de box, un total de 138 de meciuri. Evenimentul ce a avut loc în sala de sport de la Şcoala Litovoi a fost capul de afiş în sportul gorjean. Organizarea Campionatului Naţional a picat pe umerii celor de la CS Pandurii care au avut şi sprijinul Federaţiei Române de Box dar şi a Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Gorj. O întrecere reuşită, aceasta a fost concluzia de la final.

Sportiv, după acest Campionat Naţional s-a tras şi linie, Gorjul alegându-se cu două medalii de aur, o medalie de argint şi trei de bronz. „Este bine, felicitări tuturor sportivilor clubului”, a punctat Mihai Prunariu, directorul CS Pandurii.

David şi Loris Andreaş au cucerit medalia de aur, Constantin Stana s-a ales cu argintul, iar alţi trei pugilişti de la Pandurii, Ciprian Pobirci, Marian Ioncilă şi Marian Maratu au cucerit bronzul. În total şase medalii pentru clubul gorjean.

Directorul CS Pandurii a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea galei de la Târgu-Jiu. „A fost o competiţie reuşită. Îi felicit pe fraţii Neamţu, cei care au un merit major în aducerea şi susţinerea acestei întreceri la Târgu-Jiu. Mulţumesc şi celorlalţi organizatori şi sponsori, Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Direcţia Judeţeană pentru Tineret de Sport, Decathlon, Carrefour, Hotel Brîncuşi, Hotel Gorj şi firmei de pază SMB. Vreau să-i mulţumesc în mod special domului Emil Pupăzan care a contribuit decisiv la susţinerea acestei gale la Târgu-Jiu şi domnului Dan Vâlceanu care a sponsorizat această gală. Îi mulţumesc şi colegului meu Silviu Mureşan, vicepreşedintele Federaţiei Române de Box pentru că a fost înţelegător cu toate imperfecţiunile ce au apărut pe parcursul competiţiei. Îi mulţumesc şi lui Tibi Tătaru şi doctorului Virgil Mazilu pentru sprijinul acordat în desfăşurarea acestei gale. Toţi cei enumeraţi au pus umărul la organizarea acestei gale”, a fost mesajul lui Mihai Prunariu la finalul întrecerii.

Pugilişti de valoare

Fraţii Andreaş, Stana, Maratu, Ioncilă şi Pobirci au adus medalii clubului Pandurii. „Chiar sunt foarte mulţumit de numărul de medalii. Felicit toţi sportivii clubului care au participat la acest Campionat Naţional. Pe cei doi campioni, Loris şi David îi felicit în plus pentru că nu e uşor să fii campionul României. Este un sport extrem de greu boxul, iar ei au ieşit triumfători de la această competiţie”, a mai declarat Mihai Prunariu la finalul întrecerii de la Târgu-Jiu.

Rezultatele finale ale Campionatului Naţional de juniori :

Categoria 46 kg: 1. Costel Ruţă, 2. Robert Ioviţă, 3. Orhan Marcu şi Marian Dumitru

Categoria 48 kg: 1. DAVID ANDREAŞ (Pandurii), 2. Mădălin Popescu, 3. Eduard Panait şi CIPRIAN POBIRCI (Pandurii).

Categoria 50 kg: 1. Mario Florescu, 2. Mihai Răzvan, 3. Damian Drăgan şi Andrei Tunaru.

Categoria 52 kg: 1. Gabriel Şchiopu, 2. Jean Cristea, 3. Robert Ciobanu şi Antonio Zigler.

Categoria 54 kg: 1. Antonio Vişan, 2. Dorel Bolovan, 3. Bogdan Pop şi MARIAN MARATU (Pandurii).

Categoria 57 kg: 1. LORIS ANDREAŞ (Pandurii), 2. Alexandru Suciu, 3. George Matei şi Florin Vasile.

Categoria 60 kg: 1. Florin Dinu, 2. Cristian Bordi, 3. Ionuţ Pălănceanu şi Eduard Vicenţiu.

Categoria 63 kg: 1. Claudiu Pălădoiu, 2. Adrian Ciobanu, 3. Alexa Szabo şi Gheorghe Bodea.

Categoria 66 kg: 1. Tayson Lubert, 2. Valentin Dumbravă, 3. Sebastian Vidican şi Cătălin Olteanu.

Categoria 70 kg: 1. Fernando Anton, 2. Sami Kut Kut, 3. Alexandru Hamza şi Ionuţ Rostaş.

Categoria 75 kg: 1. Mihai Savu, 2. Alberto Simion, 3. Constantin Acsinte şi David Ştefan.

Categoria 80 kg: 1. Daniel Anca, 2. CONSTANTIN STANA (Pandurii), 3. Paul Năstase şi MARIAN IONCILĂ (Pandurii).

Categoria +80kg: 1. Vlăduţ Preda, 2. Daniel Coman, 3. Daniel Cosma şi Darius Forai.

Super vizer: Silviu Mureşan (preşedintele Colegiului de Arbitrii din România şi vicepreşedinte FR Box)

Super vizer adjunct: Daniel Ghiurcă (arbitru AIBA şi secretar al Colegiului de Arbitrii)

Operator PC: Leonard Lascu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *