Deloc surprinzător poate, omul acestui mileniu a încetat – ori e pe cale să înceteze – să mai fie om. Dominat de patima banului de cele mai multe ori, omul zilelor noastre nu vede altceva-n fața ochilor decât modalități de a face mulți, mulți bani. Permanent preocupat de grija asta, biata ființă nu realizează că sufletul îi este consumat iremediabil de bucata de „argint” (sau polimer, dacă nu ați priceput metafora!). Am văzut, în ultimii ani – dar cu atât mai des în ultima vreme – indivizi care au renunțat la mândrie, decență, moralitate, conștiință ori principii pentru bani. Doar pentru bani, hienele cu chip uman calcă totul în picioare, distrugând idei, visuri, gânduri și suflete. Definitiv! Chiar și pe-ale lor…
Când idolul tău are dimensiunea unui plastic scos din ATM-uri, nu cred că te mai poți numi „om”. Când tot ceea ce faci gravitează în jurul cash-ului, ți-a murit conștiința. Ea e ultima, că moralitatea a sucombat zilnic câte puțin. Când te uiți în oglindă seara, sufletul – sau ceea ce a mai rămas din el – își dorește să mai existe. Da, trupul se poate odihni și își revine, dar – în noianul agitat al cotidianului în care te zbați – moartea sufletului este certă, implacabilă. Îți târăști o existență fizică fără a mai avea moralitate, adevărata esență a omului. Am mai scris o dată despre ființe morale, imorale și amorale, nu reiau ideile…
În câteva zile trec într-o altă etapă a vieții mele muritoare, a trecerii prin lumea asta mare, largă, densă și intensă. Nu pot să nu fac o introspecție, o revedere a evenimentelor din acești primi aproape 40 de ani. Mi s-au întâmplat și lucruri mai puțin plăcute, dar care m-au călit. Am avut parte însă de fapte, acțiuni și oameni preponderent pozitivi, care m-au ajutat – sper – să fi evoluat spiritual. Nu-s ascet, am păcatele mele – cu fapta, cu vorba, cu gândul… Dar am încercat – și-s bucuros că am reușit – să nu-mi încalec principiile ca Harap-Alb presupua mârțoagă. Nu mi-am cuțitat prietenii. NICIODATĂ! Nu am luat ce nu mi se cuvenea. Îs împăcat seara când, după ce-mi studiez chipul în oglindă, îmi pun capul pe pernă. E mare lucru, să știți, să fii împăcat cu tine. Ceea ce a depins de mine ca lumea să fie mai bună, înclin să cred că am făcut. Nu-mi atribui titlul „Omul care nu a greșit vreodată”, dar măcar nu am făcut-o intenționat și, mai mult, nu pentru a mă închina zeului de polimer, cel găsit în ATM-uri.
Da, una peste asta, afirm că am o viață fericită și o traiectorie spirituală ok. Nu mi-am propus să văd Shamballa, deși ideea m-ar încânta teribil.
P.S.: Știți ce înseamnă „memorie de elefant”? Pachidermul nu uită toată viața lui un lucru rău suferit ori persoana care i l-a făcut. Când are ocazia, arată că litera K din „Karma” e justificat scrisă cu majusculă. De asta nu pot atinge Absolutul, nici nu-s un bun creștin: nu uit, nu iert! În rest, sănătate la neamuri!
Ionuț Catrina
