Ce se poate face pentru CEO?

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia sunt la o răscruce în momentul de față. Anul 2021 poate fi un început de capăt de drum pentru toate sindicatele din companie. Planul de restructurare al companiei pentru anii 2021 – 2024 prevede reduceri consistente de personal. Până la finalul lui 2029 vor mai rămâne în jur de 4.000 de angajați la Complexul Energetic Oltenia, cam câți numără în momentul de față Complexul Energetic Hunedoara. Povestea Complexului Energetic Hunedoara a fost una tristă în ultimul deceniu. S-a mers numai în regres și compania nu și-a mai putut reveni.


Poate fi un exemplu pentru Complexul Energetic Oltenia, cum să nu faci lucrurile pentru a nu dispărea o activitate economică esențială pentru regiune. Gorjul și Hunedoara au trăit din minerit în ultima jumătate de secol și sute de mii de persoane au mâncat o pâine în cele două județe și au reșit la pensie. Au avut cu ce să își întrețină familiile și au reușit să le ofere copiilor o educație, să poate să plece din cele două județe, să își facă o viață mai bună în altă parte. Cum cele două județe nu sunt în Germania, să existe șanse de altceva și de mai bine, pare destul de clar că regresul va continua.
Cel puțin în privința Complexului Energetic Hunedoara. Acolo sunt sub 4.000 de salariați și scăderea va continua în anii următori. Poate, pe undeva, dezastrul nu va fi atât de mare ca în Oltenia, ca în Gorj, mai ales pentru că aici se concentrează 80% din activitatea companiei. La Hunedoara nu se mai pune problema continuității, ci a identificării de soluții către altceva, către noi investiții și locuri de muncă. Poate că este și un avantaj că finalul a început mai devreme la Hunedoara. Mai devreme cu un deceniu. Tranziția se va începe mai devreme și se va încheia și mai devreme. Depinde și de câte fonduri europene din Fondul de Tranziție Justă vor ajunge acolo.


În Gorj, situația este mult mai complicată. Poate urma traseul celor de la Hunedoara sau tranziția va fi una lentă cu avantaje pentru toată lumea, dacă se vor atrage câteva miliarde de euro în județul Gorj pentru înființarea de noi locuri de muncă în domenii variate de activitate. Ar fi bine ca și Complexul Energetic Oltenia să continue activitatea de producere a energiei electrice, fie că va fi vorba de cărbune, gaze naturale, parcuri fotovoltaice sau centrale eoliene, în partea de nord a județului Gorj.


Sindicatele vor avea un rol important în cadrul procesului de tranziție. Vor trebui să lupte pentru drepturile angajaților și să vegheze ca tot mai mulți dintre aceștia să poată să iasă la pensie cât mai repede. Sigur că tranziția va afecta și organizațiile sindicale. Vor fi tot mai puține sindicate la nivelul companiei și cu mai puțini membri. Va fi un proces dureros pentru unii lideri care s-au obișnuit cu mii sau cu sute de cotizații colectate lunar. Va fi greu pentru toată lumea. Norocul este că vârsta medie de pensionare la nivelul companiei este de 52 de ani. Așadar, foarte mulți vor reuși să iasă la pensie și să nu îngroașe rândurile șomerilor. Va fi apoi marea responsabilitate a autorităților să construiască alternative la minerit și energie pentru ca județul Gorj să nu se depopuleze treptat și cei care se vor naște aici să nu continue să plece, ci să își poată face un viitor și aici.

Ce se va întâmpla la Complexul Energetic Oltenia va afecta pe toată lumea. Sunt 122 de firme care depind de minerit și energie în județul Gorj. Sunt zeci de mii de persoane care sunt afectate de activitatea companiei și a firmelor care lucrează pentru Complexul Energetic Oltenia. Tranziția către o nouă economie locală ar fi trebuit să înceapă însă de ieri…

Andrei Merfu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *