Minerii ies în stradă de săptămâna viitoare

Minerii vor iesi in strada in zilele de 8, 9,10 si 11 februarie. Acestia vor participa la proteste in Piata Prefecturii din Targu Jiu, in intervalele orare 15.00 – 17.00, respectiv 17.00 – 23.00. Se mizeaza pe participarea a aproximativ 100 de persoane.

Protestatarii cer reducerea vârstei de pensionare pentru personalul din minerit şi din sectorul energetic. Minerii sunt tot mai bătrâni și mai bolnavi, dar deocamdată nu poate fi luată în calcul o întinerire a fortei de muncă. Ba mai mult decât atât, sunt așteptate disponibilizări, iar proiectul de lege privind reducerea vârstei de pensionare în minerit ar putea însemna o reducere “naturală” a personalului.  

Nicu Bunoaica, lider de sindicat Cariera Lupoaia

Numai anul trecut au murit zeci de angajati CEO. Vorbim de salariați care au murit nu neapărat la serviciu, ci și în alte împrejurări, dar cei mai mulți în urma unor boli căpătate din cauza condițiilor grele în care muncesc.

Nicu Bunoaica, lider de sindicat Cariera Lupoaia

Nicu Bunoaica, lider de sindicat de la Cariera Lupoaia, a declarat că protestele vor continua până la soluționarea revendicărilor.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *