În contrapondere cu deplasarea de la Roma a președintelui PSD vine mesajul dat, la Chișinău, de fostul premier al României, Nicolae Ciucă. Ca pe o tablă de șah, ne apar mutările celor doi viitori adversari… obligați totuși să coabiteze.
Vine domnul Ciucă și ne transmite mesaje în spațiul public. Primul zice așa: „Pentru frații și surorile noastre de dincolo de Prut,
Vreau să transmit astăzi, de la Chișinău, un mesaj puternic de solidaritate și sprijin în acest context de securitate deosebit de complicat. Cetățenii Republicii Moldova știu deja că România le este cel mai de încredere partener. Noi, liberalii, am susținut și vom continua sprijinul nostru necondiționat pentru aceștia. Gândurile mele se îndreaptă, de asemenea, către sutele de mii de cetățeni ai Republicii Moldova care trăiesc în România și care sunt îngrijorați pentru familiile lor de peste Prut. Vreau să știți că România prețuiește la fel de mult locurile în care v-ați născut. Republica Moldova este astăzi pe drumul spre aderare la Uniunea Europeană. Este o țară independentă și suverană și e singura care trebuie și poate să își decidă soarta. Am credința că într-o zi, nu foarte departe, vom fi împreună în marea familie europeană”.
Mai spune fostul premier așa: „Bucureștiul va sprijini în continuare Chișinăul, la fel ca până acum. Acesta a fost mesajul meu pentru Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova. Continuăm să acordăm toată asistența de care este nevoie în procesul de aderare la Uniunea Europeană, pe parte tehnică, legislativă și diplomatică.
Noi, Partidul Național Liberal, vom face tot posibilul pentru urgentarea proiectelor de interconectare a celor două maluri ale Prutului, pe plan rutier și energetic. De exemplu, autostrada A8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni este un proiect de interes crescut la Chișinău, pentru că are și rolul de a asigura Republicii Moldova o legătură de mare viteză cu Vestul continentului.
Am subliniat faptul că România asigură deja o parte din consumul de gaz al Republicii Moldova. Cu doar două zile în urmă, s-a trimis peste Prut o cantitate de 0,3 milioane de metri cubi de gaz prin gazoductul Iași-Ungheni. S-a putut face acest lucru fără probleme, având în vedere că în depozitele noastre naționale se află cantități suficiente de gaze naturale. Vom continua să sprijinim Republica Moldova pe acest plan, având în vedere șantajul energetic pe care Federația Rusă îl folosește ca pe o armă în relația cu restul Europei”.
Acum, nu știu exact în ce cheie trebuie privit ce vă arăt mai departe, dar sigur are girul NATO: „O reîntâlnire extrem de caldă și plăcută cu doamna președintă Maia Sandu. România rămâne alături de Republica Moldova, necondiționat, în parcursul său european și în sprijinirea integrității sale teritoriale.
Situația din Transnistria este o problemă care poate fi rezolvată în timp, prin dialog, în acord cu dreptul internațional, fără a fi afectat viitorul european. Republica Moldova este o țară independentă și suverană și singura care poate să își decidă soarta. Războiul hibrid promovat de Moscova nu și-a atins obiectivele la Chișinău, iar aceasta este o victorie și veste foarte bună și la București.
Sunt convins că, pe măsură ce instituțiile Republicii Moldova vor implementa reformele necesare în domeniile-cheie, ideea europeană va deveni mai concretă, mai tangibilă, mai dorită. De către societate și de către întreaga clasă politică. Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar România rămâne principalul său partener în acest demers”.
Ionuț Catrina