CSM Târgu Jiu, victorie clară împotriva Reșiței (Galerie FOTO)

Handbalistele gorjence s-au impus fără emoții în partida de pe teren propriu, contra CSU Reșița, scor 34-21 (17-13).

Vizitatoarele au ținut pasul doar în prima repriza, la pauza diferența fiind de doar patru goluri, repriza a doua fiind un adevărat galop de sănatate pentru handbalistele lui Andrieș.

Acestea au urcat diferența la zece goluri (23-13) imediat după revenirea de la cabine, reușind sa nu primeasca gol timp de nouă minute în debutul reprizei secunde.

Printre remarcatele partidei se numără Bianca Stanca și Florența Ilie cu șapte goluri, Alexandra Gavrilă și Iulia Andrei cu câte cinci goluri, Ioana Toader patru reușite, Pal trei, Obedeanu doua și Klimek un gol.

Antrenorul Liviu Andrieș s-a declarat mulțumit de prestația elevelor sale: „O victorie necesară și destul de frumoasă. Sunt bucuros pentru fete, încă trei puncte la bagajul nostru. Mă bucur pentru rezultat și sper să mergem în continuare pe același drum.

Revenită dupa o accidentare, Ioana Toader a reușit o prestație solidă, reușind să puncteze de patru ori.

Mă bucur că am revenit în forță, eram dornică să joc, îmi doream foarte mult să revin cât mai repede, mă bucur că am ieșit toate sănătoase din meci și sper să fie așa până la final. Motivația pe care am avut-o, apărarea și dăruirea noastră pe teren au făcut diferența.

Grație acestui succes, CSM Târgu Jiu își consolidează poziția de lider, ajungând la 11 victorii și acumulând 33 de puncte, cu opt puncte mai mult decât Bistrița și zece față de CSU Oradea.

Foto Bogdan Craioveanu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *