Înfrângere cu Dinamo! Play-off-ul, tot mai departe (Galerie FOTO)

Baschetbaliștii gorjeni au suferit o înfrângere dureroasă, pe teren propriu, în compania lui Dinamo București scor 73-83.

Deși porneau ca favoriți și au beneficiat de susținerea fanilor, care s-au prezentat în număr foarte mare la Sala Sporturilor, aceștia nu au putut ține pasul cu formația oaspete.

Dinamo a controlat partida de la început până la final, câștigând sferturile 1,2 și 4, sfertul 3 încheindu-se la egalitate.

Antrenorul gazdelor dă vina pe atitudinea jucătorilor pentru jocul slab și recunoaște că deși mai sunt multe meciuri de jucat în acest sezon, accederea în play-off este un obiectiv greu de realizat.

Cu echipele bune am jucat foarte bine, iar când am ajuns la echipele de nivelul nostru nu am avut aceeași evoluție, nu știm dacă este vorba de presiune sau nu. La începutul meciului au avut avantaj, noi am revenit în meci de două ori, dar la final nu am gestionat așa cum trebuia.

Este clar că în aparare am avut probleme. În prima jumătate am facut o apărare foarte slabă, în a doua jumătate a facut o apărare mai buna, dar nu am avut aceeași constanță în atac. Avem câțiva jucători care nu pot evolua sub presiune. Diferența s-a făcut la modul în care am abordat partida. Dacă împotriva echipelor cu care nu avem presiune, am jucat foarte bine, astăzi nu am putut să ne ridicăm la nivelul echipelor de nivelul nostru. Play-offul este în acest moment departe de noi, chiar dacă toate echipele sunt relativ acolo.”

CSM Târgu Jiu ocupă locul 12 în clasament cu 5 victorii și 13 înfrângeri. În etapa următoare, gorjenii se deplasează în Banat, pentru partida cu BC Timișoara.

Foto Bogdan Craioveanu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *