CSM Târgu Jiu a hărţuit-o pe Craiova, dar lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul

CSM Târgu Jiu a pierdut duelul din Cupa României cu SCM Craiova (23-30), dar a lăsat o impresie foarte bună spectatorilor de la Sala Sporturilor. Tribuna principală a Polivalentei a fost plină ochi, şi a vibrat alături de fetele lui Liviu Andrieş, care şi-au surpins adversarele, şi au condus cu 11-7 în primul act. Antrenorul vizitatoarelor, Bogdan Burcea, a fost nevoit să bage pe parchet cele mai bune handbaliste pe care le avea la dispoziţie, iar doljencele au întors scorul până în pauză, 11-12. 

Craiovencele au ţinut pedala apăsată până la final, şi în ciuda unei prestaţii de excepţie a portăriţei Marina Dumanska, s-au impus fără probleme. Ira Zinatullina a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 8 goluri. De asemenea, Cristina Predoi a evoluat foarte bine la meciul de debut, şi a marcat de 5 ori.

“Ţin să le felicit pe fetele mele pentru că s-au ridicat la nivelul adversarelor. Din păcate, s-a  văzut clar lipsa noastră de experienţă în momentele importante ale jocului, dar una peste alta cred că toată lumea din sală şi, în principal eu, suntem mulţumiţi de fete.  Au făcut o primă repriză extraordinară, iar până la final tot jocul a fost nemaipomenit pentru noi pentru că am întâlnit una dintre echipele puternice ale campionatului nostru, care a câştigat o cupă europeană”, a declarat antrenorul Liviu Andrieş.

“Adversarele noastre au luat meciul foarte serios şi asta s-a văzut în prima repriză. Noi am fost visători, am crezut că venim, facem foaia şi plecăm. Handbalul nu este aşa, dacă nu îl tratezi cu respect, asta se întâmplă.  În loc să le odihnim pe fetele care trebuiau odihnite, a trebuit să le introducem ca să nu avem emoţii. Bineînţeles, în repriza a doua, lucrurile  s-au schimbat, am câştigat şi ne-am atuns obiectivul”,  a spus “secundul” Craiovei, Costin Dumitrescu.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *