Pandemia a lovit în echipa de baschet! CSM şi-a amânat debutul oficial

Baschetbaliştii de la CSM Târgu Jiu au primit o veste proastă la sfârşitul săptămânii trecute. Sportivii gorjeni nu au mai debutat în noul sezon pentru că prima competiţie din calendarul oficial al noului sezon, Cupa României, s-a amânat. Măsura a fost luată după ce s-au constat mai multe infectări cu Covid-19 în loturile echipelor de primă divizie. Din păcate, nici echipa noastră nu a scăpat de virus. Înainte de deplasarea programată la Sibiu, în cadrul lotului gorjean existau 4 infectări.


“Au fost multe cazuri la toate echipele din grupa noastră. Echipa din Voluntari avea 16 cazuri, Timișoara 11 cazuri, iar noi și Sibiul am avut trei cazuri. Există la echipa noastră și un caz reconfirmat. Este vorba despre preparatorul fizic, care a fost în izolare, a revenit, dar a ieșit tot pozitiv la retestare. Din 19, câți ne-am testat, am avut trei cazuri directe și unul reconfirmat. Turneul s-a amânat, pentru că toate echipele au avut trei sau mai multe cazuri. Toți au fost izolați, noi am colaborat cu DSP-ul și am luat toate măsurile ca jucătorii să fie bine. Din fericire, sunt asimptomatici, nu au avut niciun fel de manifestări, dar se pare că nu scăpăm de acest virus”, a declarat directorul clubului nostru, Robert Bălăeţ.


Conducătorul CSM-ului s-a arătat dezamăgit de situaţie, mai ales că sportivii au respectat nişte reguli stricte. Totuşi, oficialul gorjean speră că meciurile vor fi reprogramate.


“Este greu, muncești atât și te pomenești înainte cu o zi de turneu cu aceste probleme. Oricum, competiția s-ar fi amânat. Dacă noi puteam să ne prezentăm cu restul de jucători pe care îi avem, tot nu aveam cu cine să jucăm, pentru că două echipe au avut foarte multe cazuri. Din nefericire, sincer, nici nu știu cum am putea să ne ferim mai mult, pentru că noi am discutat la echipă și s-au și luat anumite măsuri. Jucătorii n-au ieșit, dar, din păcate, și dacă mergi pur și simplu pe stradă, poți să-l iei. Ei nu au avut absolut nicio problemă, nu au avut simptome. Sper din tot sufletul să încercăm, în continuare, să reluăm competițiile. Am discutat și cu ceilalți președinți, și ei speră la fel. Virusul este imprevizibil. Până la urmă, trebuie să ne vedem de sănătatea noastră”
, a comentat Bălăeţ.

Programarea campionatului de handbal, în aer


Dacă pentru echipa de baschet existau nişte date certe în ceea ce priveşte competiţiile oficiale, liga secundă de handbal nu îşi definitivase, până la ora acestui articol, programul. Fără îndoială, această situaţie este frustrantă în primul rând pentru sportive. Handbalistele nu au mai intrat pe parchet din luna martie a acestui an, iar Bălăeţ a recunoscut că moralul nu este bun la echipa de Divizia A.


“Am văzut că a început competiția în Liga Florilor, și acolo cu o grămadă de probleme. Am văzut echipa Prahova Ploiești, care a fost colega noastră de serie anul trecut, că a jucat doar cu 8 jucătoare pe foaie. Au avut 9 infectate, dar întrecerea internă s-a pornit. Sper, cât de curând, să înceapă și Divizia A. Cea mai mare problemă este cu psihicul sportivilor. Există această incertitudine și aș minți să le spun că începem mâine sau poimâine… Dacă de antrenat, te antrenezi, psihicul este cel mai afectat, pentru că nu au mai jucat de luni de zile și nici nu se întrevede, din ce văd, o posibilitate bună. Situația națională, situația mondială sunt încurcate în acest moment”, a declarat Bălăeţ.


Chiar şi atunci când vor demara întrecerile, cel mai probabil, competiţiile se vor desfăşura după un system de tip turneu, într-un spațiu neutru. Sala Sporturilor nu poate găzdui, momentan, astfel de competiţii.


“La ora actuală, nu putem accesa un turneu, pentru că nu avem ce ne trebuie. Ne trebuie două tabele şi led-uri de publicitate. Am discutat cu Direcția de Patrimoniu și sper, cât de curând, să încercăm să luăm un turneu acasă. Deocamdată, nu respectăm cerințele impuse de federație”, a declarat Robert Bălăeţ.


Formaţiile de baschet (băieţi) şi handbal (fete) au debutat în competiţiile oficiale în sezonul precedent.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *