CEO cu aportul în natură, investitorii cu beneficiile

sediu snlo ceo

Șefii societăților mixte înființate de Complexul Energetic Oltenia vor sta într-o clădire de patrimoniu, în centrul municipiului Târgu Jiu. Primele patru firme înființate, alături de OMV Petrom, pentru construirea de parcuri fotovoltaice își au sediul în clădirea deținută de Complexul Energetic Oltenia în centrul municipiului. Aici a avut ani de zile sediul Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu, condus de către liderul de sindicat Marin Condescu. Au mai avut sediul și sindicatele din Complexul Energetic Oltenia. În momentul de față, directorii de la firmele OMV- CEO își au birourile în Hostelul „Maiami”, din Târgu Jiu. Și acesta este deținut de Complexul Energetic Oltenia. Compania energetică pune la dispoziție cam tot pentru noile firme, având și un aport în natură la viitoarele investiții care beneficiază inclusiv de finanțări nerambursabile. La prima vedere pare o afacere extrem de avantajoasă pentru partenerul selectat de CEO, respectiv compania OMV Petrom. Acțiunile sunt împărțite însă 50% – 50%. În patrimoniul noilor companii mixte vor intra inclusiv terenurile pe care tot CEO le va pune la dispoziție pe haldele de steril din carierele miniere sau pe fostele depozite de zgură și cenușă de la termocentrale. Pe acestea vor fi construite parcurile fotovoltaice.


Planul de Restructurare a CE Oltenia prevede, printre altele, construirea a 2 centrale pe gaze și a 8 parcuri fotovoltaice în vederea diversificării mixului energetic și a tranziției la surse de energie mai puțin poluante, precum și restabilirea viabilității companiei. Partenerii de investiții sunt OMV Petrom, ALRO și Tinmar. CEO va construi, în parteneriat cu OMV Petrom, patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de 450 MW.

Complexul Energetic Oltenia și compania OMV au demarat licitația pentru noile investiții. Sunt cele patru parcuri fotovoltaice pe care cele două companii și-au propus să le construiască. Contractul pentru care este organizată o licitație pe 14 decembrie vizează proiectarea, achiziția, realizarea și punerea în funcțiune a patru mari parcuri fotovoltaice. De asemenea, firma care va construi parcurile se va ocupa de operarea și serviciile de mentenanță pentru o perioadă de trei ani de zile. Parcurile și centralele fotovoltaice vor fi realizate pe depozitele de zgură și cenușă aferente sucursalelor electrocentrale și pe haldele de steril din cadrul Sucursalei Miniere. Cele patru parcuri fotovoltaice vor fi administrate de către următoarele companii mixte: Societatea PARC FOTOVOLTAIC ROVINARI EST SA, Societatea SOLARIST TISMANA 2 S.A., Societatea PARC FOTOVOLTAIC ISALNITA S.A și Societatea PARC FOTOVOLTAIC TISMANA 1 S.A. Toate au sediul în clădirea pe care CEO o modernizează în centrul orașului Târgu Jiu.


Conform Complexului Energetic Oltenia, contractul are o valoare de 1.861.896.570 de lei. Acesta este împărțit în patru loturi. Proiectele sunt finanțate din următoarele surse: ajutor de stat de restructurare; surse ce provin de la OMV Petrom; surse ce provin de la C.E. Oltenia prin împrumut de la BERD; surse nerambursabile ce provin de la Entitatea Contractantă prin Fondul de Modernizare. Cele patru parcuri fotovoltaice ar trebui să fie gata în 2025 – 2026.

Andrei Merfu

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *