“Gaură” de aproape 100 de mii de euro la Primăria Novaci? Ce spune edilul Leuștean

Leustean

Primăria Novaci, prin primarul Dumitru Leuștean, este acuzată că ar fi “sifonat” aproape 100 de mii de euro din banii publici prin achiziția unei consultanțe pe temă de proiect și printr-un presupus “copy-paste” pe care îl face o firmă care să transcrie PUG-ul orașului Novaci  în GIS.

Cele două achiziții, făcute recent, au ridicat serioase semne de întrebare privind modul în care sunt cheltuiți banii publici.

Prima dintre ele “Servicii de Transpunere în format GIS a Planului Urbanistic General al orașului Novaci”reprezintă un contract atribuit direct pentru suma de aproximativ 260 de mii RON, adică aproape 52.000 de euro.

WhatsApp Image 2026 06 15 at 11.44.42 3

Edilul Dumitru Leuștean se apară și spune că banii pentru acest serviciu nu vin din bugetul public. Primarul a declarat că este o procedură solicitată de Consiliul Județean Gorj, iar fondurile ar urma să vină de la Ministerul Dezvoltării.

Dumitru Leuștean, primar Novaci

A doua achiziție vizează o consultanță pe marginea unui proiect, tot prin atribuire directă.

Este vorba despre proiectul de amenajare a falezei râului Gilort din Novaci, ce vizează transformarea malurilor într-un spațiu modern de promenadă și agrement.

Doar pentru consultanță în managementul acestui proiect, Primăria va da suma de 200.000 RON, adică 40.000 de euro.

WhatsApp Image 2026 06 15 at 11.44.42 2

Așadar, Novaciul așteaptă dezvoltare, dar primește, deocamdată, consultanță.

Banii nu sunt prea mulți în opinia primarului Leuștean, care susține că a acționat legal.

Dumitru Leuștean, primar Novaci

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *