Alin-Constantin Negoescu, pompier în cadrul ISU Gorj, a murit într-un spital din Salonic, Grecia, după ce a suferit o ischemie acută la piciorul stâng, în timp ce se afla în vacanță.
Pe 23 septembrie, a ajuns de urgență la spital după ce medicii au intervenit chirurgical, însă starea sa s-a agravat, iar în cele din urmă au fost nevoiți să îi amputeze piciorul.
Ulterior, pompierul a dezvoltat o altă complicație gravă, ischemia mezenterică, fiind internat la Terapie Intensivă.
În tot acest timp, familia a făcut apeluri publice pentru donare de sânge și sprijin financiar, în speranța că Alin va reuși să depășească momentele dificile.
Din păcate, după aproape două luni de suferință și intervenții medicale, pompierul gorjean s-a stins din viață.
Avea 47 de ani și era tatăl a doi copii.













Leave a Reply