Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a participat joi, la o întâlnire de lucru desfășurată la amenajarea hidroenergetică Dumitra, alături de prefectul județului Gorj, Șerban Predescu, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, parlamentari și reprezentanți ai autorităților locale și ai companiei Hidroelectrica.
Discuțiile au vizat stadiul lucrărilor și identificarea soluțiilor pentru continuarea și finalizarea investițiilor.
Ministrul Mediului a declarat că microhidrocentralele Bumbești și Dumitra reprezintă o sursă alternativă de energie pentru Sistemul Energetic Național și ar putea reduce dependența României de importurile de electricitate.
Potrivit acesteia, punerea lor în funcțiune ar putea asigura energie pentru câteva sute de mii de familii.
Natalia Intotero a precizat că vor fi făcute demersuri, împreună cu Ministerul Energiei și autoritățile din teritoriu, pentru deblocarea acestor proiecte.
Totodată, după finalizarea investițiilor, va fi asigurată monitorizarea impactului asupra mediului și protejarea habitatelor naturale.












Leave a Reply