Au defilat în ultimul meci! Handbalistele au 10 victorii la rând!

CSM Târgu Jiu a trecut fără probleme de CNE Sfântu Gheorghe în ultimul joc al Turneului 3, desfăşurat la Târgu Jiu. Cu Liviu Andrieş în tribune, suspendat după o decizie ciudată a Federaţiei Române de Handbal, gazdele s-au impus cu 44-27 (25-16). Irina Neacşu a fost cea mai bună marcatoare a partidei, cu 10 goluri.

Liviu Andrieş, antrenor CSM Târgu Jiu: Ne-am îndeplinit obiectivul, am obţnut trei victorii. E clar că a fost şi o îmbunătăţire a jocului, trebuie să fim realişti. Faţă de turneul precedent am avut o altă prestaţie şi o altă exprimare în joc. Ţin să felicit fetele pentru efortul depus. Următorul turneu este în 9-11 aprilie. E clar că fetele vor avea o săptămână de pauză şi de refacere, după care vom începe pregătirea pentru ultimul turneu. Va fi un turneu foarte greu, dar plecăm cu mari speranţe şi cred că fetele vor fi la fel de motivate ca la toate jocurile.

Dan Ilieş, expert sportiv CSM Târgu Jiu: Am reuşit să ajungem la zece meciuri fără înfrângere. Singurul minus al turneului a fost accindentarea Mihaelei Obedeanu. In rest, s-au întâmplat lucrurile după cum credeam şi cum declaram, am reuşit să ne impunem. Asta ne dă încredere ca să fim pregătiţi pentru ultimul turneu, unde, cu siguranţă, meciul cel mai important va fi cel cu Deva. Sper să-şi revină cât mai repede toate fetele accidentate.

Irina Neacşu, CSM Târgu Jiu: Am muncit mult pentru acest turneu, ne-am antrenat, ne-am dorit toate victoriile şi sunt bucuroasă că am jucat un handbal bun. Cu siguranţă, avem şi lucruri de îmbunătăţit. Vom lucra la ele în perioada următoare şi, la turneul din aprilie, sper să avem numai victorii. Este nevoie de multă muncă pentru a termina neînvinse seria. Credem în promovare şi sperăm să ne bucurăm, împreună, la finalul anului de acest rezultat.

Cătălin Pasăre / foto Bogdan Craioveanu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *