de Alin Peptan
De câteva zile bune am intrat deja în febra marelui eveniment ce domină lumea „sportului rege” –Euro 2016. Dincolo de temeri legate de atentate ale ISIS, sau mai nou, de bătăliile în toată regula ale fanilor veniți să-și verse năduful din mai toate colțurile Europei și nu numai, românul pare a fi cel mai cuminte personaj din Franța. Cuminți încă în rezultate, fotbaliștii lui ”Tata Puiu” par a-și fi depășit totuși, statul, prin prezența la Turneul Final (după 8 ani!), iar unii dintre ei au început să-și înece plictiseala chiar trăgând câte un ”fum” prin vestiarul echipei. La pauză meciului sau când se poate… Cum e cazul lui Alibec, care, plictisit la rândul lui să fie rezervă după ce mai toată presa centrală i-a făcut lobby pentru a-l înlocui la Euro pe golgeterul Ligii I, nu a putut renunța la mai vechile obiceiuri. Mde, e un român ce traiește acum la Paris și asta îi ocupă tot timpul! Dar, să revenim la acel eveniment cu mult mai important decât apucăturile vedetei de la Astra (față de care Balotelli pare copil mic) și să încercăm să ne îndreptăm atenția către însăși echipa României. Și implicit despre șansele ei de a merge mai departe, dincolo de grupe sau… acasă. ”Condamnat” ca de obicei la locul de muncă, luni seara am urmărit și eu cu destul de mare interes derby-ul zilei de la Euro dintre Belgia și Italia, iar neavând un televizor la dispoziție, am preferat cuminte, varianta internetului și un comentariu al rudelor noastre latine din peninsulă. Oricum, nu am avut ce regreta, pentru că jocul a avut de toate: ritm, ambiții, reușite de echipă și nereușite personale, dar și un deznodământ neașteptat, cu Italia îngenunchind favorita mult mai tânără și ”talentată”, Belgia. Numai că, ceea ce urechile mi-au auzit la finalul întâlnirii, de la comentatorii italieni, m-au marcat de-a dreptul. Și m-au făcut să realizez și mai mult… simțul măsuri. Și al realității! „În această seară, Italia a suferit, a strâns din dinți, dar am învins! Da, ne-am apărat mai tot timpul, dar am câștigat ca o echipă. Chiar și cu o echipă pe care mulți o numesc bătrână. Până la urmă e stilul nostru tradițional, să profităm de adversari, așa am ieșit și campioni mondiali. Bravo Italia, noi nu jucăm altfel decât ceea ce știm!”, au sunat concluziile de final ale comentatorilor din peninsulă. Ei bine, legând aceste cuvinte de ”realitatea” de la națională României, am realizat la rândul meu că nici echipa antrenată de ”Tata Puiu” nu poate juca altfel decât știe deja. Ori, cu Franța, ne-am apărat și noi, în câteva rânduri chiar am reușit să ne creem ocazii mari speculând nesincronizările din apărarea ”cocoșilor”, dar totul în condițiile în care gazdele Turneului Final au practicat un fotbal ofensiv ce României convine. Din păcate însă, pentru următoarele două partide din Grupa A, situația se va schimba radical. În ciuda premizelor că vom întâlnii adversari ”mai de nivelul nostru” –Elveția și Albania, elevii lui Iordănescu vor avea parte de o misiune mult mai dificilă dintr-un motiv extrem de simplu: în căutarea primei victorii la Euro, ”tricolorii” vor trebui să atace și deci, să riște mai mult. Iar problema nu o reprezintă riscul cât însăși capacitatea și valoarea de a domina adversarul. Adică un mijloc destul de creativ și valoros. Dincolo de tradiție (chiar dacă nu mai e vorba de ”generația de aur”), până și statisticile spun că România, în drumul către Turneul Final, a strălucit acum doar la capitolul defensivă, în niciun caz în ofensivă. Pornind deci, de la ce spuneau ”rudele” nostre latine de mai devreme, de la Săpunaru la Stancu sau Keseru, toți vor trebui să joace în primul rând ce știu, dar mai ales să arate ca o echipă. Și evident, să se autodepășească în momentele cheie ale partidei, pentru că, să recunoaștem, România nu are valoarea unor jucători ca cei din echipa Italiei. Ci doar aproape de Elveția și poate, peste Albania…
PS: Deocamdată, șansele României la Euro de a depăși faza grupelor sunt de 50-50%. Paradoxal, doar după ce am văzut evoluția trupei lui Iordănescu din meciul cu Franța, înainte fiind ceva mai mici… Oricum, ar fi o mare performanță ca o echipă cu puternice accente orientale să atingă faza optimilor.
