Au trecut treizeci de ani de când tot stăm lângă drobul de sare şi ne jelim. Ne jelim c-a dispărut industria, că s-au vândut terenurile agricole, că învăţământul nu mai este capabil să producă decât destine ratate. Nu mai avem spitale, nu mai avem rezultate în sportul de performanţă. Spunem noi că de vină ar fi ei, politicienii, pentru mormântul pe care singuri ni l-am săpat şi în care coborâm de vii, uneori chiar gândind. Aşa ar părea. Ei au făcut legile, au vândut, au dijmuit, dar oare noi unde-am fost în toată această perioadă? Unde suntem astăzi? Unde vom fi mâine? Ne plângem că nu avem pe cine vota, că toţi cei care ne conduc sunt mizerabili, hoţi, analfabeţi şi mai ales trădători. Adevărat, însă cum au ajuns ei acolo? Nu cumva pentru că noi am pus mână de la mână şi i-am cocoţat? Când mergem să mâncăm o ciorbă şi este foarte sărată ori de-a dreptul stricată, ce facem, înjurăm ciorba ori pe bucătar? Când achiziţionăm un bun care se strică în primele douăzeci şi patru de ore, ne răzbunăm pe obiectul respectiv sau pe producător? Normal ar fi să răspundem că de vină, în oricare dintre aceste situaţii, este producătorul. Într-o orânduire democratică, primarul, deputatul, senatorul, consilierul, preşedintele sunt ciorbele pe care noi le preparăm. Şi atunci, de ce nu ne reîntoarcem faţa către faţă, pentru a putea înjura în mod direct, căci cei dintâi vinovaţi pentru dramele individuale şi colective nu pot fi efectele, ci cauzele. Faptul că Florin Cîrciumaru a stat primar o nesfârşită vreme nu este vina lui, ci a noastră. Noi am generat acest efect mergând şi votându-l la fiecare patru ani. N-am învăţat nimic! Trăim sub acelaşi blestem. Ne-am bucurat că fotoliul de primar a fost ocupat de Marcel Romanescu, întrucât părea un om de bun simţ, educat, deci reprezenta o şansă spre supravieţuirea acestui oraş. Numai că, în aceşti trei ani, Marcel Romanescu nu a făcut nimic. A devenit primarul „Nu pot”, ba pentru că nu-l lasă consilierii, ba pentru că-l trădează directorii din primărie, ba că e prea cald sau prea frig, ba că e prea devreme sau prea târziu. Dacă ar fi fost de bună credinţă, iar cauzele care-l împiedicau să-şi implementeze măreţele planuri erau obiective, ar fi trebuit să facă un singur gest, să-şi dea demisia, argumentând „Nu pot să ocup această funcţie cât timp sunt împiedicat să fac treabă. Nu-mi permit să mănânc banii contribuabililor şi nici să-mi dezamăgesc electoratul. Voi candida la următorul mandat şi dacă atunci îmi veţi da un consiliu care să-mi susţină ideile, voi rămâne primar. Dacă nu, am să plec din nou”. Însă domnul Romanescu nu a făcut asta, semn că adevărul altul e, acela că şi domnia sa este plămădit din aceeaşi ţărână lipsită de substanţialitatea omeniei. Mă tem însă că noi vom fi la fel de proşti şi, aşa cum l-am votat pe Cîrciumaru, o vom face şi cu Romanescu, în speranţa că poate, poate… Prin urmare, trebuie să ne asumăm că întreg răul din această ţară nu este rezultatul faptelor unor politicieni mizerabili, ci al incapacităţii noastre de a judeca.
Costin Crețu
