Noutăți liberale

ionut catrina

Dacă nu știați ce mai face liderul PNL, fostul premier Nicolae Ciucă, aflăm că efectuează deplasări prin țară. Vrea, cu siguranță, să vadă starea României, cum duduie toate motoarele etc. A ajuns taman la Argeș, de unde a postat cât de implicat e PNL în treburile statului… în general: „Am văzut astăzi, la Argeș, un proiect impresionant, 100% românesc: noul pod peste râul Dâmbovița. Lucrarea, aflată lângă Rucăr, pe DN73, a fost realizată preponderent din fonduri europene și este esențială pentru infrastructura de transport din această parte a țării. Vechiul pod, construit la 1886, avea o restricție de greutate la 16 tone. După ce noul pod va fi dat în folosință, vehiculele de mare tonaj vor putea circula pe o rută directă Pitești-Brașov, economisind timp și bani. De asemenea, utilizarea traseului va reduce semnificativ traficul greu din rutele ocolitoare de pe văile Oltului și Prahovei.


Dezvoltarea României are categoric nevoie de artere de circulație care deblochează potențialul economic al mai multor zone ale țării. De aceea, avem nevoie de atragerea de bani europeni și completarea lor cu fonduri bugetare pentru lucrări de infrastructură rutieră ori feroviară. Acesta a fost subiectul pe care l-am discutat și la întâlnirea cu primarii liberali din Argeș, care au fost interesați de ponderea pe care investițiile statului în economie o vor avea în bugetul din 2024.


Dezvoltarea locală și creșterea calității vieții din comunitățile lor depinde nu doar de accesarea banilor europeni, dar și de programe naționale – precum ”Anghel Saligny”, PNDL și CNI – care finanțează proiecte de modernizare a României. Conducerea PNL este foarte implicată în asigurarea resurselor necesare acestor proiecte naționale și i-am asigurat pe primari că vor avea capacitatea să muncească eficient pentru comunitățile pe care le reprezintă”. Voi vă dați seama ce treburi majore pentru noi, românii, se fac în perioada asta… preelectorală? Nu vă dați.


Ionuț Catrina

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *