Viitorul Târgu Jiu – Dinamo București, în Cupa României

Viitorul Târgu Jiu va da piept, din nou, cu Dinamo București. De data aceasta, partida are loc în Cupa României.


Gorjenii vor evolua pe teren propriu pentru un loc în grupele competiției. Sorții i-au scos în cale echipei lui Florin Stîngă pe Dinamo București, formația ce a fost învinsă la Târgu Jiu în această ediție a ligii secunde. Meciul s-a disputat pe 20 august și gazdele s-au impus atunci cu 2-0. În același tur al competiției, Ripensia Timișoara va întâlni FCU Craiova, iar CSM Slatina se va deplasa la CS Ocna Mureș.


Jocurile din cadrul play-off-ului Cupei României Betano vor avea loc în ziua de 28 septembrie cu începere de la ora 16:30, cu exceptia celor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.
Până la jocul din Cupă, gorjenii au meci important mâine, în campionat. La Târgu Jiu vine Progresul Spartac, o formație pe care antrenorul Florin Stîngă o respectă, dar a declarat că vrea să o bată prin orice mijloace.

Florin Stîngă, Viitorul Târgu Jiu


Florin Răsdan și Alin Țegle sunt accidentați și au șanse foarte mici să evolueze în partida de sâmbătă. Meciul începe la ora 11.00.

PROGRAM CUPA ROMÂNIEI BETANO – Play-off
Foresta Suceava – UTA Arad
CSM Reșița – CS Mioveni
SC Fotbal Ripensia Timișoara – U Craiova 1948
CSA Steaua București – Chindia Târgoviște
Concordia Chiajna – Universitatea Cluj
CS Afumați – FC Rapid 1923 București
FC Brașov – AFC Hermannstadt
CSC 1599 Șelimbăr – ACS Petrolul 52 Ploiești
CS Ocna Mureș – CSM Slatina
CSC Dumbrăvița – Politehnica Iași
CSM Alexandria – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
ACS Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Dinamo 1948 București
CSM Jiul Petroșani – ACS Suporter Oțelul Galați
Gloria Bistrița-Năsăud – AFC Unirea Slobozia
Șoimii Lipova – Gloria Buzău
Axiopolis Cernavodă – CS Minaur Baia Mare

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *