Un an mai nasol ca ăla de vine

Anul ăsta, prin prisma facerilor și desfacerilor din domeniul politico-administrativ, este cel hotărător. Deja 2024 e pistol cu apă, căci grosul combinațiilor se realizează în 2023. Și au început cu spor. Prea mult spor. Cuțităreală din plin, prieteni! Ce e foarte interesant e că agitația este pe Dreapta. Sau pentru Dreapta, spectacol „de lumini și scenă” fiind pentru „rezolvarea” Primăriei Tg-Jiu. Sigur, firesc ar fi fost ca, având primar liberal, PNL Gorj să meargă pe mâna acestuia, dar cum dragoste cu forța nu se poate (căci e viol), e chestiune de timp până când liberalii de la județ vor anunța un candidat la primăria municipiului reședință de județ. Greu de tot încap două săbii în aceeași teacă. Și asta cu acceptarea unor compromisuri, cu reguli stricte etc. Altfel, zero! O tot spun pe la emisiunea de la radio sau tv: în ciuda celor trâmbițate de unii (interesați, evident), primarul câștigă un mandat și cu un vot peste adversar. Vezi cazul Turcinești. Iar dacă e primar în funcție, cu atât mai mare e avantajul. Marea problemă e partidul de unde candidează un om, căci o majoritate în CL e vitală. Dacă o ai, pui în practică proiecte. Nu o ai? E cam nasol spre dramatic, fiind nevoie de compromis, de înghițit faze și atitudini de la opoziția ostilă etc. Așadar, ce să ne mai ascundem după deget? Agitația de la Tg-Jiu vizează, în primul rând, „mentalul colectiv” pentru alegerea consilierilor locali. Știu, îmi veți da varianta că se poate schimba primarul la Tg-Jiu. Vă spun doar atât: banii nu rezolvă chiar tot. Dar vedem, desigur.

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *