Tratamente pentru gazonul de pe Municipal

Starea proastă în care se regăseşte suprafaţa de joc de pe stadionul municipal din Târgu Jiu a pus în gardă reprezentanţii Direcţiei de Patrimoniu, care încearcă să readucă gazonul la parametri adecvaţi pentru disputarea competiţiilor oficiale. Se joacă meciuri în fiecare săptămână pe principala arenă din Gorj, mai ales că Viitorul Târgu Jiu are acum şi o echipă-satelit, ceea ce înseamnă că pe stadion îşi dispută partidele două formaţii de eşalon terţ şi una de eşalon secund.


Profitând de faptul că Pandurii a avut meci la Ezeriş, iar Viitorul este în pauză competiţională, terenul de joc a fost reînsămânţat, săptămâna trecută, pentru a se regenera. Primăria Târgu Jiu a contractat o firmă de specialitate pentru a efectua lucrări de refacere a gazonului. Astfel, a fost îndepărtată iarba uscată şi plantate semințe de gazon pentru a acoperi porţiunile aride. De asemenea, au fost aduşi şi sacii cu noul gazon care a început să fie plantat pe Municipal.


Partida amicală dintre Viitorul Târgu Jiu şi FCU Craiova, ce urma să se dispute, sâmbătă, de la ora 19.00, a fost anulată, iar jocul dintre “satelit” şi Aurul Brad s-a jucat la Târgu Cărbuneşti. Pandurii revine la finalul acestei săptămâni pe iarba de acasă.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *