Stoican şi Cojocaru au căzut de acord: E loc pentru două echipe în Târgu Jiu

Antrenorul Viitorului Târgu Jiu, Flavius Stoican, nu vrea răul pandurilor. E şi firesc, fiind ultimul antrenor care a condus formația-fanion a județului în Liga 1. Stoican nu a părut de acord cu afirmaţia că municipiul nostru este prea mic pentru două echipe de fotbal şi spune că în alte oraşe sunt nenumărate cluburi.


“Cu siguranță, ar fi o pierdere dacă pandurii nu își vor reveni, dar important este să nu cedeze. La un moment dat, am văzut că s-a pus problema că ei să nu mai continue în Liga a doua și atunci nu ar fi normal din punctul meu de vedere. Sunt oameni care muncesc acolo, sunt jucători care își doresc să facă performanță. Până la urmă, este important și ce au ca obiectiv și cred că unul dintre obiectivele lor, nu numai din punct de vedere financiar, este să mențină echipa în liga a doua.
Cred că este loc pentru toată lumea, important este ca echipa care merită să fie în Liga 2 sau în Liga 1 să arate aceste lucruri pe teren. Sunt orașe care au mult mai multe echipe, mă refer, în special, la cei din București”, a declarat Stoican.


De aceeaşi părere este şi antrenorul Călin Cojocaru. Însă tehnicianul Pandurilor a spus că suporterii vor fi ataşaţi de o singură formaţie.
“Este loc pentru amândouă, dar Pandurii Târgu Jiu este o singură echipă, nu mai există alta, chiar dacă are în denumirea ei acest cuvânt. Pentru suporteri, în Târgu Jiu, în Gorj, este numai o echipă. Fizic, pot să fie trei sau patru echipe, pentru că întreg sportul românesc, inclusiv fotbalul, este deficitar. Ungaria ne-a luat-o cu mult înainte și este un lucru normal la ce investiții s-au facut acolo. În schimb, la noi, fotbalul este urmărit de foarte multă lume, dar susținere zero”, a spus timişoreanul.


Ideea unei fuziuni între Pandurii şi Viitorul nu este nouă, dar a fost sugerată şi de Cristian Lupuţ, cel care a pregătit echipa lui Nicolae Sarcină.
“Aveți infrastructură extraordinară. Sunteți peste multe orașe din România sau echipe de liga a doua. Din păcate, nu o să poată exista un progres dacă nu stau la masă autoritățile. Eu spun că Viitorul și Pandurii trebuie să se unească. Trebuie pornit de jos și organizat totul foarte bine la nivel de copii și juniori. Din păcate, sunt foarte multe ambiții prostești, ca în multe locuri din țară, care nu fac bine și duc la asemenea lucruri”, spunea Lupuţ în vară.
Viitorul a învins-o pe Pandurii cu 4-3 în meciul disputat în etapa a XII-a a ligii secunde.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *