Spectacol de excepție la Novaci. 17 liceeni din Târgu Jiu au fost desemnați câștigători!

Un eveniment de exceptie a avut loc la Novaci, sambata, pe 9 aprilie. Este vorba despre spectacolul intitulat „ADOLESCENT INVIZIBIL”, textul si regia apartinandu-i actritei Lulu Trasnea, regizoare si colaboratoare a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.


Așadar, 17 liceeni de la Colegiul Economic ” Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu au reușit să obțină marele premiu al Festivalului-Concurs de Teatru „Sabin Popescu” din Novaci, dar și Premiul pentru Cea mai bună REGIE.


Lulu Trăsnea spune că textul piesei de teatru a fost inspirat din confesiunile liceenilor, membri ai trupei de teatru a Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, din Târgu-Jiu, adăugându-se și pasaje de ficțiune, inspirate din viața cotidiană a adolescenților.

Lulu Trăsnea, actriță

Aceasta a spus că toate poveștile liceenilor care i-au fost prezentate, au fost pline de emoție, însă una dintre cele care i-a atras atenția și îi va rămne mult timp în minte este cea a lui Vlad Vulturu, un tânăr care a trecut prin multe, însă acum face parte dintr-o familie fericită.

Lulu Trăsnea, actriță

De asemenea, un alt moment deosebit care s-a lăsat cu un ropot de aplauze, a fost momentul susținut de Cristiana Godeanu. Aceasta a cântat la chitară.

Lulu Trăsnea, actriță

Sâmbătă, în data de 9 aprilie, a avut loc spectacolul „ADOLESCENT INVIZIBIL„, text și regie: Lulu Trăsnea (actriță și regizoare, colaboratoare a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”), în cadrul celei de-a 12-a ediții a Festivalului-Concurs de Teatru „Sabin Popescu”,Novaci.
Spectacolul a reprezentat un manifest și are ca scop exprimarea emoțiilor și nevoilor adolescenților, prin intermediul artei teatrale.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *