Se închide groapa de gunoi din Târgu Jiu

Groapa de gunoi de la Barsesti va fi inchisa pentru o perioada de sase luni, incepand de luni, 22 martie. Decizia de suspendare a autorizatiei a fost luata, ieri, de Agentia pentru Protectia Mediului Gorj.
Astfel, în cele șase luni de la data închiderii, Polaris nu mai are voie sa aducă la groapă niciun gram de gunoi. Totodată, în cazul în care societatea nu se conformează legislației privind protecția mediului, depozitul va rămâne închis definitiv.

Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj

Autoritățile luaseră inițial decizia de a le mai da răgaz aproximativ trei luni celor de la Polaris pentru a remedia situația. Astfel, fusese stabilit ca societatea să se apuce de construirea unei stații de ardere, pe care operatorul se angajase să o realizeze în termen de 11 săptămâni de la emiterea autorizației de construcție de către Primăria Municipiului Târgu Jiu. Însă, Garda de Mediu a constatat că agentul economic nu a dus la îndeplinire mai multe măsuri impuse, astfel că s-a decis ca depozitul să fie închis temporar.

Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a precizat că se caută soluţii pentru a depozita gunoiul din Târgu Jiu.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *