SCANDAL. Rușeț, acuzat de sindicaliștii Mitrescu și Crețan că face chefuri pe banii minerilor la Săcelu

Liderul Sindicatului Lignitul Oltenia susține că i s-a adus la cunoștiință că Rușeț oferă anumite facilități persoanelor agreate care merg la tratament la Săcelu

Iuliu Goiceanu

Constantin Crețan nu înțelege cum de a ajuns Ion Rușeț să se ocupe de administrarea stațiunii Săcelu. Sindicalistul îl face ”băgăcios” și-l acuză că vrea să coordoneze și serviciul de pază din cadrul Complexului Oltenia. “Oamenii noștri, care au mers la Săcelu, ne-au sesizat anumite probleme. Condițiile de cazare de acolo sunt oribile. Mă deranjează că de Săcelu se ocupă, în ultima perioadă, nimeni altul decât fostul lideraș sindical Ion Rușeț. Acesta creează facilități și condiții după bunul plac pentru camarila lui. Nu știu ce caută Rușeț să se ocupe de Săcelu. Probabil că nu are altă activitate. Acum, am înțeles că vrea postul de director al serviciului de pază din companie.Acest Rușeț e un băgăcios. E omniprezent atunci când e vorba de chiolhanuri și funcții. În comisia mixtă, Constantin Mitrescu i-a spus directorului Ilie că Rușeț se preocupă doar de protoacole proprii și nu de cazarea și masa pentru minerii ce vin la Săcelu”, a acuzat liderul sindical.

Mitrescu: Ilie să nu mai lase lupul paznic la oi

Constantin Mitrescu susține că unii mineri s-ar fi plâns de condițiile ce le-au fost oferite în timpul tratamentului în stațiunea Săcelu. Vicepreședintele FNME i-a vorbit despre situație și managerului CEO, Ionel Ilie, căruia i-a cerut să nu-l mai lase pe Rușeț șef la Săcelu. “Chiar directorul Ilie a cerut să i se prezinte în scris o situație privind anumite probleme reclamate de minerii care au fost la Săcelu , am înțeles și eu că sunt reclamații că Rușeț ar face chermeze. Eu i-am spus domnului Ilie să nu lase lupul paznic la oi, l-am rugat să-l schimbe, pentru că și când era la noi în federație ne-a păgubit de ne-a rupt. Rușeț e alunecos a făcut în așa fel încât să ajungă acolo unde poate ciupi”, a declarat Mitrescu.

Rușeț: NU am făcut CHEFURI la Săcelu

În replică, Ion Rușet, director al Departamentului Administrativ și Servicii din cadrul Complexului Energetic Oltenia, spune că acuzațiile lui Mitrescu și Crețan sunt niște minciuni.Rușeț dă asigurări că nu a făcut niciun fel de diferențieri între salariați, atunci când a fost vorba de cazarea în stațiunea Săcelu. “Aceste acuzații sunt mincinoase. Nu am făcut niciodată chefuri la Săcelu. Îi rog pe cei doi sindicaliști să vină cu date concrete . Informațiile oferite de ei sunt false. Nu am făcut niciun fel de diferențieri între salariați. Colegii sunt extrem de mulțumiți de modul în care coordonez activitatea la Săcelu. Se pare că unii sunt deranjați de faptul că activitatea a mers în condiții normale în această vară. Unii aveau alte gânduri cu acest centru, ori să-l conserve, ori să-l vândă”, a declarat Ion Rușeț.Cât despre postul la serviciul de pază, Rușeț spune că este o structură pe care o are deja în subordine.”Este un serviciu de Securitate Patrimoniu, apărut după restructurarea Direcției de Pază și Protecție. Eu îl coordonez”, a explicat Ion Rușeț.

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *