Săptămână magică pentru panduri! Dublă victorie pentru echipa fanion a Gorjului

Suporterii pandurilor au învăţat din nou să zâmbească. Evident, alături de ei, conducerea clubului şi jucătorii. Situaţia principalei echipe din Gorj e încă departe de a se fi limpezit, dar nimănui nu îi strică o rază de soare. În sfârşit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că acţionarii Pandurilor sunt buni de plată. Decizia, venită în ziua de Buna Vestire, este definitivă, iar Pandurii are de recuperat de la CEO (Complexul Energetic Oltenia) – 6.398.608,88 lei, de la SC Artego SA – 4.898.219,86 lei, de la Consiliul Local Târgu Jiu – 2.861.747,68 lei, de la Consiliul Județean Gorj – 769.543,23 lei și de la USMO (Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia) – 516.983,76 lei.


”S-a făcut, în sfârșit, dreptate! După mai bine de 3 ani prin tribunale, am primit ceea ce ni se cuvenea! Nu mai contează acum că a durat atât, deși am pierdut ani, în care puteam reveni în Liga 1 dacă primeam banii la timp! Nu-i timpul pierdut. Urmează să ne reorganizăm și să revenim înapoi unde ne e locul, în Liga 1. Urmează ca toți creditorii să-și primească restanțele. Eu am de primit 1 milion de euro, dar voi solicita să iau doar 10 la sută! Vedem dacă și ceilalți acceptă o sumă mai mică, fiindcă datoriile totale sunt destul de mari”, a fost prima reacţie a fostului preşedinte Marin Condescu, înscris la masa credală cu suma cea mai mare.


,,Această așteptare a fost doar pentru a se lua o decizie într-o zi mare, ziua de Buna Vestire. Tot chinul pe care l-a îndurat acest club a fost ‘premiat’ de această decizie a Instanței. Depinde de membrii asociați, când vor veni acești bani, dacă nu vor fi de acord cu decizia, va trebui făcută o executare. Sunt chestiuni care mă depășesc, dar este important că acest proces s-a câștigat și transmite o stare de fapt prin care membrii asociați trebuie să înțeleagă că este strict în sarcina lor de a ține în viața acest club. Rămâne de văzut cum se vor soluționa lucrurile. Bucuria mea este că această reușită poate da sens și viață echipei Pandurii Târgu Jiu. Decizia dă o adresă de normalitate, va repune în drepturi o echipă greu încercată. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au avut puterea, în acești ani grei, să rămână în continuare alături de Pandurii: angajați, jucători și toți cei angrenați în jurul echipei. Această victorie este a tuturor care au susținut simbolul Pandurii Târgu Jiu, care, până la urmă, este recunoscut internațional, ca și celebrele opere ale lui Constantin Brâncuși”, a adăugat directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu.


Când vin banii?


Imediat după decizie, Marin Condescu i-a contactat pe ceilalţi creditori pentru a ajunge la o înţelegere. O reacţie referitoare la sumele datorate clubului a avut şi primarul municipiului, Marcel Romanescu. Edilul din Târgu Jiu a admis că situaţia juridică este încâlcită şi anumiţi oameni vor fi traşi la răspundere pentru gaura în buget dată autorităţilor locale. ”E o hotărâre judecătorească pronunțată împotriva Consiliului Local Târgu Jiu. Conturile sunt înregistrate pe Primăria Târgu Jiu, deoarece CL nu are patrimoiu! Există posibilitatea ca, la un moment dat, presupun pe o altă hotărâre judecătorească, să fim obligați să returnăm această sumă de 27 de miliarde de lei vechi, către clubul Pandurii! Asta presupune ca noi, ca autoritate publică locală, pentru a nu prejudicia bugetul local, să ne îndreptăm împotriva persoanelor vinovate! E prematur să vă spun acum care sunt persoanele vinovate, de acum 7-10 ani, dar este clar că dacă instanța a considerat că a fost prejudiciat clubul Pandurii, repet, de către Consiliul Local, cineva se face vinovat de aceste lucruri! Nu este ușor pentru cel care se află în funcție”, a spus Romanescu.


În schimb, Marin Condescu a vorbit despre reeşalonarea plăţilor, dar şi despre o propunere inedită pentru foştii jucători de la Pandurii.
“Tuturor acționarilor le vom face propunerea ca, pe perioada în care putem sta legal în insolvență, să achităm ratele pentru creditori și pentru activitatea curentă a clubului, printr-o reeșalonale lunară, de o perioadă 2-3 ani, bineînțeles în funcție de necesitățile clubului și obiectivele de performanță. Se vor adăuga însă și penalitățile, plus rata pentru anii anteriori, așa că suma va fi de vreo 4 milioane de euro, nu de 3 și ceva! Nu vrem însă să fie o greutate pentru ei, ca să plătească toți banii o dată! Totuși, dacă nu ajungem la o înțelegere, vom apela la executorul judecătoresc, pentru recuperea sumelor. Am vorbit cu Răzvan Stanca, care e reprezentatul jucătorilor la masa credală. Le voi propune ca ei să ia doar 10 la sută din banii restanți, iar de restul să devină acționari în cadrul clubului! Nu toți au posibilitatea să ajungă antrenori după încheierea carierei de fotbalișt, așa că pot face parte din acționariat, din conducere! Cei mai mulți bani îi au de recuperat Săpunaru, Sânmărtean, Nistor, Răduț, Antal, Stanca, dar și alți jucători, plus antrenorul Edi Iordănescu”, a precizat fostul preşedinte.


Succes în ultima rundă


Pandurii au cedat şi ultimul loc din clasament în etapa finală a sezonului regular. Trupa lui Călin Cojocaru a trecut de Unirea Slobozia. Singurul gol al partidei i-a aparţinut lui Maurice Sylla. Mijlocaşul venit în această iarnă a izbutit o reuşită splendidă, în minutul 70, un voleu din marginea careului, care nu i-a dat şanse portarului advers. Astfel, gorjenii au acumulat 13 puncte şi, cu toate că rămânerea în liga secundă este o misiune dificilă, formaţia noastră are patru meciuri fără înfrângere.


“Am venit după alte trei meciuri bune, în care nu am pierdut. Lucrul acesta ne-a dat moral, încredere şi cred că am meritat să câştigăm. Am avut o atitudine corespunzătoare, am alergat, am stat foarte bine în teren şi nu le-am dat spaţii pe faza defensivă. Suntem tot mai omogeni, şi acest lucru mă bucură. Îi felicit pe băieţi pentru atitudine. Am câştigat o primă bătălie, trebuie să rămânem modeşti, cu capul pe umeri, pentru că trebuie să câştigăm meci de meci. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Pandurii o să redevină ceea ce a fost. Nu ne interesează ce vorbesc unii oameni, noi ne vedem de drumul nostru. Pandurii reprezintă o regiune, o comunitate, lucrul acesta trebuie să-l respecte toată lumea, fiindcă acest club a scris istorie, a jucat la cel mai înalt nivel. Deşi am fost mai mereu pe ultimul loc, consider că am prestat un joc bun şi în meciurile în care am pierdut, dar, repet, nu e uşor să faci o echipă. Cu siguranţă, dacă aceşti băieţi vor mai rămâne un an împreună, se vor bate la primele locuri”, a declarat antrenorul Călin Cojocaru după succesul cu Slobozia.


Surprinzător, după ultima etapa din sezonul regular, şi Viitorul Târgu Jiu va evolua tot în play-out. Play-off-ul Ligii 2, în care vor juca primele 6 clasate, va debuta pe 3 aprilie și se va încheia pe 22 mai. Meciurile sunt tur-retur. Play-out-ul, în care 14 participante vor fi împărțite în două grupe de câte 7 echipe, se va disputa tot începând cu 3 aprilie și până pe 8 mai. Aici, echipele joacă fiecare cu fiecare, dar o singură dată.


Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *