SĂNĂTATE CU NĂMOL

Băile Săcelu, staţiune balneoclimaterică cu functionare permanentă.

Staţiunea balneară este cunoscută înca din timpul romanilor, dovada fiind inscripţia zeilor medicinei Aesculap şi Hygia.

In anul 1840, un “boier de neam” pe nume Dumitrache Săceleanu construieşte la Săcelu un mic stabiliment.

Peste numai şase ani, doctorul Grosu declară acest stabiliment, prin Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, “Staţiune balneară”.

Stabilimentul avea construcţii improvizate din lemn, apa se fierbea în cazane din fontă, pentru îmbăiere folosindu-se căzi din lemn.

Localitatea este bogată în izvoare cu ape minerale sulfuroase, clorurate, iodurate, bromurate, sodice, hipotone şi hipertone.

Indicaţii terapeutice recomndate în cura externă: afecţiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsală şi lombară); afecţiuni reumatismale inflamatorii; afecţiuni reumatismale articulare (tendinoze, tendomioze); afecţiuni posttraumatice (stări după operaţii pe articulaţii, stări după fracturi, entorse, luxaţii); afecţiuni neurologice, periferice şi centrale; afecţiuni ginecologice; afecţiuni respiratorii (persoane expuse la viroze respiratorii); afecţiuni otorinolaringolozice (rino-sinuzitele cronice, laringite cronice).

Iar în cură internă pentru afecţiunile tubului digestiv, hepatobiliare şi ale căilor urinare.

Staţiunea dispune de o modernă bază de tratament, având instalaţii pentru băi în cadă cu apă minerală, împachetări cu nămol, împachetări cu parafină, electroterapie, băi galvanice, duş subacval, duş scoţian, aerosoli, masaj, săli de gimnastică medicală.

La acestea se adaugă instalaţiile pentru ungeri cu nămol, băi în aer liber în cele patru bazine cu apă minerală rece şi ştrandul pentru aerohelioterapie.

Anamaria Giurea

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *