Nici la putere, nici în opoziție

Li-liiiiii, fată! Scandal până mai ieri mocnit, gata să erupă. Cum unde? În USR, partid abia unit și recent ieșit de la guvernare. Cu alte cuvinte, șoc după șoc. S-o luăm pas cu pas, cum place lumii bune. Toată lumea știe că unificarea USR cu PLUS, ideea în care avem noul USR, nu s-a făcut pașnic. Din contră. Deși s-a apelat la procedee democratice, accesibile aparent tuturor, procesul de vot și – ulterior – de unire a fost plin de sincope, denivelări, atacuri, fricțiuni etc. Am avut, apropo, prima alegere de la un partid făcută 100% electronic. Idee bună, sabotaj mare pe alocuri.


Surprinzător, a câștigat Dacian Cioloș. Nu dezvolt, am scris atunci ce și cum. Tot în urmă cu ceva vreme am puctat că, deși a ieșit victorios, Cioloș nu are board-ul de partea lui. Adică vicepreședinții etc., acei oameni care fac parte din aripa Barna. Cum care Barna? Dan Barna, perdantul bătăliei la șefia noului USR.

Joia trecută a fost un nou episod al rănilor deschise din USR, când Cioloș și Barna și-au dat la gioale… în spațiul virtual. Da, s-au certat în online. Concret, Cioloș a ajuns să spună (în mesaje trimise pe grupurile partidului):

„Închei cu o notă personală adresată lui Dan Barna. Acest moment nu este despre Cioloș și Barna. Nu trebuie să fie. Invitația mea de deschidere include și acest mesaj, că e timpul să creștem lideri alternativi pentru binele acestui partid și credibilitatea ofertei sale politice. Consider declarațiile și acțiunile lui Dan o stângăcie, dar și o forțare a ordinii stabilite prin votul membrilor la congresul care a avut loc recent. (…) Îi înțeleg neputința în a accepta pierderea funcției de președinte al USR. (…) Cred că onoarea îi cere lui Dan Barna să facă un real pas în spate și să își ofere timpul necesar pentru a se reconstrui politic și a umple golurile personale astfel încât să nu se mai regăsească în situații politice dificile. Regret că am ajuns în această situație și sper că va găsi înțelepciunea de a nu încerca o aventură politică prin care să rupă partidul sau să iasă în public cu alte declarații lipsite de adevăr.”


Aproape că-ți dau lacrimile de cât de politically correct este d-l Cioloș. Care, anterior, amenințase cu demisia dacă nu i se validează ce vrea el. Adică modificări de statut etc.


Și, că tot veni vorba de intenția lui Cioloș de a forța USR să-i accepte monopolul și îndepărtarea oamenilor lui Dan Barna din structurile de conducere, iată și reacții ale vicepreședintelui Cătălin Drulă (membru activ al echipei Barna): „Dacian Cioloș s-a adaptat mai greu la USR (…) O probă de leadership autentic e să aduni energii, nu să dezbini. (…) A pus în termeni ultimativi această nouă viziune a partidului care s-ar externaliza. A fost destul de șocant acest moment și pentru mine. (…) Sper ca weekendul să fie un sfetnic bun pentru președintele nostru.” Scurt și la obiect a punctat Drulă. Mai mult de atât, îi dă și nucleara (cum ar spune strada): „Dacă va fi nevoie, voi prelua partidul și îmi voi face datoria”. În traducere liberă, pleacă, dom’le, nu e vreo pierdere fără tine.


Ajungem, la final, și la titlul acestei scrieri: din păcate, USR nu a realizat – nu o face nici acum – nu doar că nu mai e la guvernare și la butoanele acesteia, ci nu e nici măcar în opoziție. Acolo unde AUR s-a instalat confortabil. Și crește, și crește.

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *