Proteste, negocieri și noi investiții la CEO

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia reiau protestele în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. În acest sens, câțiva lideri de sindicat – în frunte cu Manu Tomescu și Vasile Tivig – au depus o solicitare la Primăria Târgu Jiu. Aprobarea a fost luată pentru zilele de marți și joi, de la ora 16,00. Este programul de proteste de anul trecut. Pichetarea sediului Prefecturii Gorj se va face în condțiile restricțiilor din pandemia de coronavirus și cu maximum 100 de persoane.


Minerii și energeticienii cer modificare Legii 197 din 2021, pentru ca salariații Complexului Energetic Oltenia care lucrează în producție să se poată pensiona la vârsta de 52 de ani. Este vorba de o reducere a vârstei de pensionare cu 13 ani. Legea 197 a fost adoptată și a intrat în vgoare în data de 18 august 2021. Nu a fost însă luată în considerare de casele de pensii, care au anunțat că actul normativ respectiv nu se poate aplica retroactiv. Prin urmare, s-a cerut prin proteste modificarea Legii 197 și s-a convenit la finalul anului trecut că acest lucru se va face printr-o nouă lege. Cele patru federații sindicale reprezentative au decis să suspende protestele de la Târgu Jiu până la adoptarea noii legi. Nu toți sindicaliștii au fost însă de acord și astfel protestele continuă și în noul an.


Este de amintit că proiectul privind Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia va fi prezentat luna aceasta sindicatelor din cadrul companiei. Este promisiunea administrației colosului energetic, dar și solicitarea publică a sindicatelor. Liderii de sindicat vor să știe care este propunerea privind Bugetul pe 2022, pentru a se pregăti de negocerile de la finalul lunii viitoare referitoare la noul Contract Colectiv de Muncă.
Interesul major al sindicatelor se îndreaptă însă către fondul de salarii pentru anul 2022. În funcție de sumele care vor fi prevăzute în Buget, se va putea face o estimare cu privire la posibilele creșteri de salarii.


În același timp compania trebuie să demareze noile investiții. CEO și-a propus că construiască două grupuri energetice pe gaze naturale la Turceni și la Ișalnița, precum și a opt parcuri fotovoltaice. Este de amintit că Ministerul Energiei a transmis la Banca Europeană de Investiţii primele aplicaţii pentru finanţarea din bugetul Fondului pentru Modernizare a nouă proiecte strategice în sectorul energetic, cu un cost de investiţie de peste 693 milioane euro. Este vorba despre un proiect aparţinând Transelectrica – Noua Linie Electrică Aeriană (LEA) 400 kv d.c. Constanţa Nord – Medgidia Sud; CAPEX total (fără TVA) 22,992 milioane euro, reprezentând integral costuri eligibile, şi opt proiecte aparţinând Complexului Energetic Oltenia, CAPEX total (fără TVA) 670,8 milioane euro, costuri eligibile 469,562 milioane euro.


Cele opt proiecte ale CE Oltenia vizează:
– construirea unui parc fotovoltaic pe halda Bohorelu – UMC Jilt (CAPEX 18,476 milioane euro/costuri eligibile 12,933 milioane euro);
– construirea unui parc fotovoltaic pe halda exterioară cariera Pinoasa – UMC Pinoasa (CAPEX 68,432 milioane euro/costuri eligibile 47,902 milioane euro);
– construirea unui parc fotovoltaic pe halda Rovinari Est (CAPEX 104,090 milioane euro/costuri eligibile 72,863 milioane euro);
– construire unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Isalniţa (CAPEX 76,331 milioane euro/costuri eligibile 53,432 milioane euro);
– construirea unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Rovinari (CAPEX 73,125 milioane euro/costuri eligibile 51,188 milioane euro);
– construirea unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Turceni (CAPEX 100,582 milioane euro/costuri eligibile 70,407 milioane euro);
– construirea unui parc fotovoltaic pe halda interioară din cadrul carierei Tismana 1 – Roşia-Rovinari (CAPEX 114,406 milioane euro/costuri eligibile 80,084 milioane euro);
– construirea unui parc fotovoltaic pe halda interioară din cadrul carierei Tismana 2 – Roşia – Rovinari (CAPEX 115,358 milioane euro/costuri eligibile 80,75 milioane euro).

Andrei Merfu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *