Profesorul din Târgu Jiu, ce a amenințat că-i taie degetul unui elev, pedepsit

Anchetă la Școala Generală ”Alexandru Ștefulescu”, din Târgu Jiu, după ce un elev de clasa a II-a le-a spus părinților că profesorul de sport a încercat să-i taie un deget.


Totul s-a întâmplat la ora de sport, atunci când elevul ar fi arătat semne obscene unui alt coleg. Băiețelul de 8 ani ar fi fost luat de profesor și dus într-un birou, unde, cadrul didactic ar fi simulat că îi taie degetul. Când părinții au venit să-l ia de la școală, l-au găsit pe copil în stare de șoc. În urma incidentului, Inspectoratul Școlar Județean Gorj a demarat o anchetă. Potrivit purtătorului de cuvânt al IȘJ Gorj, Ionuț Catrina, cele două părți implicate s-au împăcat. Conducerea școlii a decis ca profesorul respectiv să nu mai predea la acea clasă.

Ionuț Catrina, purtător de cuvânt IȘJ Gorj


Profesorul implicat în acest incident predă de mai bine de 15 de ani la respectiva instituție de învățământ și până acum nu a avut vreo abatere disciplinară.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *