Probleme la echipa de baschet! La CSM a ajuns încă un jucător american

CSM Târgu Jiu a pierdut şi primul meci din noul sezon al Ligii Naţionale de Baschet. Fără Jordanco Davitkov, care are probleme de sănătate şi a răms în Macedonia, gazdele au ‘stat’ în joc doar în primele 10 minute, la capătul cărora tabela a arătat 16-20. Oaspeţii de la SCM U Craiova au fost mai atletici, mai rapizi şi mai puternici, şi s-au distanţat la un avantaj confortabil după alte două perioade de joc câştigate: 12-21, 14-24. Gorjenii au mai recuperat din handicap în ultimul sfert, scor 16-8, dar, chiar şi aşa, diferenţa finală a reflectat cum au stat lucrurile în teren, scor 58-73.

Elocvent în acest sens este şi faptul că doljenii au contabilizat în 24 de puncte mingile pierdute de gazde, capitol la care echipa lui Alionescu a reuşit doar 2 puncte. De asemenea, trupa vizitatoare a avut 44 de puncte în “vopsea”, în timp ce echipa din Târgu Jiu – 24. Ahmed Bashir a fost cel mai bun marcator de la CSM cu 14 puncte, iar Michael Rashad Qualls a reuşit 16 pentru Craiova, care a avut însă cinci jucători în cifră dublă la acest capitol.


“Nu ar fi multe de spus, am pierdut 23 de mingi şi am primit 24 de puncte din cauza acestor posesii pierdute. Aici cred că s-a făcut diferenţa în această seară, am pierdut foarte uşor mingi, într-o capcană pe care ştiam că ei o să o facă. Craiova este o echipă care practică un astfel de joc, cu o apărare agresivă la omul cu mingea. Am încercat să pregătim toată săptămâna acest aspect, din nefericire nu am reuşit să-l remediem. De asemenea, am primit 20 de puncte din recuperări ofensive”, a precizat antrenorul CSM-ului.


Alionescu a tras şi un semnal de alarmă, declarând că jocul ofensiv nu merge. Şi în Cupă, cu CSO Voluntari, gorjenii au reuşit 66 de puncte.
“Dacă ne-am situat ca puncte primite unde ne doream, undeva la 70 de puncte, din punct de vedere ofensiv am arătat destul de rău. Din păcate, nu reuşim să etalăm jocul pe care ni-l dorim, chiar dacă echipa are potenţial ofensiv şi a arătat asta la Timişoara. Am avut astăzi multe aruncări deschise pe care nu le-am putut fructifica, iar de la linia de trei puncte am suferit din nou. Acest lucru trebuie să ne dea un pic de gândit, pentru că am şi jucat în sala proprie”, a punctat Alionescu.


Gorjenii au în continuare un program infernal. În următoarele runde, dau piept cu Oradea şi Voluntari, două pretendente la titlu. La Târgu Jiu a sosit şi americanul Malik Morgan (27 de ani). Din nefericire, fundaşul de 1,93 metri nu a putut fi legitimat la timp pentru duelul cu Craiova.


“Ne puneam speranţe în acest meci, din păcate nu am reuşit să câştigăm şi urmează o deplasare foarte grea la Oradea. În plus, trebuie să ne recuperăm din punct de vedere fizic, însă acesta este programul Trebuie să ne vedem de drumul nostru şi la final să ne îndeplinim obiectivul pe care ni l-am propus. A venit un jucător pe poziţie de perimetru, un combo guard 2-1. Malik Morgan are experienţă în Europa, a jucat în Cehia. Anul trecut, a evoluat în Canada. Din păcate, cartea verde nu a reuşit să ajungă la timp, deşi conducerea a făcut toate demersurile necesare ca el să poată juca. Cu siguranţă va fi un plus pentru noi la următoarele meciuri”, a conchis Alionescu.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *