Primarul din Turcinești se apără după acuzațiile lansate de un producător local

Un tânăr producător din Turcinești sustine că afacerea îi este pusă în pericol chiar de către primăria din localitate. Acesta spune că toată munca sa din ultimele luni s-ar putea distruge din cauza unei erori făcute de angajații UAT-ului. În schimb, primarul Dumitru Modrea a declarat că realitatea este alta.

Tânărul din Turcinești și-a construit, recent, un solar în care a sădit ceapă verde. Pentru a-și putea vinde marfa, acesta avea nevoie de un certificat eliberat de Primăria Turcinești. În cererea depusă la UAT, în urmă cu două luni, ar fi cerut aprobarea pentru vinderea a 10.000 de fire de ceapă verde, echivalentul a 500 de kilograme. Însă, el susține că certificatul i s-a eliberat greșit, respectiv pe 500 de fire. În schimb, primarul Dumitru Modrea spune că aceasta ar fi cantitatea regăsită de către comisia deplasată în teren. Acum, au fost dispuse noi verificări, iar certificatul va fi eliberat în baza ultimului control. Mai mult decât atât, Modrea a declarat că-i sprijină pe toți producătorii locali din Turcinești.

Dumitru Modrea, primarul comunei Turcinești

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *