PORTRET DE ARTIST – GRIGORE GHERMAN

grigore gherman

Tânărul interpret Grigore Gherman, s-a născut la Cernăuți, pe meleagurile Ucrainei în 23 iunie 1987.
La vârsta de 12 ani urca pentru prima dată pe scenă alături de orchestra Valea Prutului din Cernăuți.


De-a lungul vieții și-a dorit să își dezvolte cariera în muzica folclorică și a absolvit Universitatea Națională de Muzică București, secția Compoziție Muzică Ușoară și Facultatea de Litere, Catedra de Filologie Română și Clasică a Universității „Yurii Fedkovici” din Cernăuți.


Iubitor de autentic și frumos, adică de valorile care definesc un artist, Grigore Gherman este un artist complex, în ciuda tinereții și mărturisește că întotdeauna când apare în fața celor care-l ascultă are niște reguli de la care nu face rabat niciodată.


„Sunt multe reguli. Multe. În primul rând nu cânt ce mi se cere, cânt ce aleg eu și ce simt. Nu apar în fața oamenilor nespălat pe păr sau nebărbierit, nu fac rabat. Nu apar în orice fel de cămașă. E important să fie pe placul meu, degeaba e frumoasă dacă nu mă simt relaxat în ea. O altă regulă: nu îmi place să cânte CD-ul pentru mine. Avem și noi zile mai puțin bune, mă refer la soliști, când vocea e obosită, dar și atunci prefer să cânt, să nu fac playback, astfel simt momentul cântării, este momentul meu de suflet, în care fac ce-mi place și mă face fericit”, a declarat artistul, pentru SuceavaLive.


Cu un bogat bagaj de cunoștințe despre ceea ce înseamnă muzica populară autentică, dar și cu o imensă dragoste pentru copii, Grigore Gherman este astăzi și profesor de pian și canto pentru 40 de copii, la o școală privată din București.

DISCOGRAFIE:


– Grigoraș din Bucovina (2015)
– Crenguță de brad, la ferești domnești (2016)
– Aici, în România (2017)

ADELIN LOGOFETESCU

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *