“Natura ne este ostilă când nu o cunoaştem”, spunea un citat celebru, însă acest lucru pare aproape impsibil pentru iubitorii de drumeţii şi călătorii, pentru că între ei şi natură există o legătură, una foarte strânsă.
Ramon y Cajal zicea că: “In natură nu există numai frumos , urâtul există alături de frumos, diformul alături de graţie, grotescul este reversul sublimului, răul al binelui, umbra a luminii.”
Pe Dumnezeu îl găsim în natură, te regăseşti pe tine, pe El.
Un loc învăluit în mister şi îndrăgit de mulţi este Podul natural de la Ponoarele sau Podul lui Dumnezeu aşa cum mai este cunoscut.
Podul lui Dumnezeu se află în centrul localităţii, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin.
Acesta s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate.
Are 30 m lungime, 13 m înălţime, 22 m lăţime şi 9 m deschidere.
Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremuirii.
Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului.
Localnicii au păstrat numeroase legende despre formarea Podului care explică denumirea de Podul lui Dumnezeu sau Podul Uriaşilor:
„Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de oamenii din Ponoarele care nu puteau trece Valea Pragului şi l-a alungat pe diavol care se adăpostea în peştera de la Pod. Dracul a fugit şi atunci tavanul peşterii s-a prăbuşit, iar Dumnezeu a făcut podul pentru oameni. Dracul a ieşit la Zătonul Mare zgârâind cu ghiarele stâncile din Dealul Peşterii. Acolo s-a aşezat pe o piatră care-i poartă şi acum numele (Stânca Dracului)”.
Aşadar, pentru o delectare sufletească, va recomand să faceţi o mică escapadă si să vizitaţi locul într-o zi plăcută de toamnă.
Anamaria Giurea
