Două turnee de succes laTg-Jiu, urmează al treilea!

Tg-Jiu are un mare plus la capitolul tenis! Două turnee Futures s-au desfăşurat ȋn luna iulie ȋn oraşul lui Brâncuşi, iar o competiţie similară va avea loc până pe 7 august.

Competițiile au loc sub egida Federației Internaționale de Tenis (ITF) și a Federației Române de Tenis (FRT).

Întrecerile organizate ȋn oraşul lui Brâncuşi sunt dotate cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, fiecare câștigătoare a trofeului primind și 12 puncte WTA.

Ȋn prima săptămână de concurs, la dublu, sportivele Andreea Amalia Roşca şi Gabriela Nicole Tătăruş au trecut după un meci foarte disputat de cuplul american Quinn Gleason /Melissa Kopinski (4-6, 6-4, 10-8), iar la simplu, finala a fost una 100% românească.

Jaqueline Adina Cristian, una dintre speranţele tenisului autohton, s-a impus în două seturi în faţa Gabrielei Talabă, 7-6(5), 6-3.

Mă bucur foarte mult că am câştigat acest turneu. M-am simţit foarte bine în acest oraş. Din cauză că m-am simţit foarte bine, mi-a mers şi jocul. Aş vrea să felicit finalista, este o jucătoare foarte bună şi am avut o finală superbă. Îmi dă foarte multă încredere, este al patrulea turneu câştigat anul acesta şi înseamnă foarte mult pentru mine, mai ales că este primul câştigat în România”, a declarat Jaqueline.

Jucătoarele din ţară nu au mai avut acelaşi parcurs la competiţia care s-a ȋncheiat la sfârşitul săptămânii trecute. Perechea din Moldova, Alexandra Perper/ Anastasia Vdovenco a trecut vineri tot de americancele Quinn Gleason şi Melissa Kopinski (1-6, 6-2, 10-8). De altfel, Alexandra Perper a disputat şi finala de la simplu. Favorită doi, Perper a fost ȋnvinsă de către jucătoarea cotată cu prima şansă la Tg-Jiu, argentinianca Julieta Lara Estable.

Săptămâna trecută am făcut meciuri bune, dar am pierdut ȋn sferturi ȋn faţa unei românce care a jucat mai bine, Bianca Bulgaru. Ȋn această săptămână, m-am luptat la fiecare meci şi am reuşit să câştig 4 dintre meciuri ȋn 3 seturi. A fost dificil, dar ȋn cele din urmă, cu multă muncă, am reuşit să mă impun aici şi sunt foarte fericită. Voi juca şi la turneul viitor”, a declarat Estable.

Mă bucur că am ajuns la finalul celei de-a doua săptămânii. Ţin să le felicit pe finalistele acestui turneu, cât şi pe finalistele de la prima ediţie. Dacă la prima ediţie am avut două românce, iată că la a doua ediţie am avut două jucătoare din străinătate, ceea ce arată cât de important este turneul nostru atât pentru români, cât şi pentru străini.”, a spus directorul turneului, Ştefan Piţian.

La finală a fost prezent şi viceprimarul municipiului, Adrian Tudor, care a declarat că astfel de evenimente sportive sunt importante nu numai pentru oraşul nostru, dar şi pentru partea de est a Europei. “Aş vrea să felicit toţi sportivii care au participat la acest turneu de la Tg-Jiu, care trebuie să devină o tradiţie nu doar pentru România, ci pentru Europa de Est. Cred că ȋn viaţa sportivilor, această etapă de la Tg-Jiu va rămâne o amintire plăcută şi de aici ȋnainte nu vor face decât să urce ȋn clasament, bineȋnţeles şi ȋn urma a ceea ce au realizat şi reuşit, şi aici.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *