Aventură extremă pe Turnul CET !

Adrenalină la cote maxime pe turnul CET din Tg-Jiu!

Deşi îşi riscă viaţa, doi tineri pasionaţi de senzaţii tari au depăşit limitele la sfârşitul săptămânii, când la o înalţime de peste 250 de metri au făcut diverse acrobaţii.

Deosebit de riscantă, aventura celor doi a fost postată pe youtube de unul dintre ei.

Marius Botoş din Cluj-Napoca şi Flaviu Cernescu din Caraş Severin sunt doi iubitori de adrenalină şi demonstraţii spectaculoase.

cel dintâi, Marius, a mai practicat, ȋn urmă cu ceva timp, cascadorii fără protecţie pe turnul CET, cea mai înaltă construcţie din oraş, venind de această dată însoţit de prietenul său pentru a le arăta românilor ce se poate face la ȋnălţime.

Dis-de-dimineaţă, odată cu răsăritul soarelui aceştia i-au salutat pe cei prezenţi pe facebook de la sute de metri ȋnălţime, fluturând steagul României.

Mai mult, deşi şi-a riscat viaţa, acest lucru nu l-a oprit pe Marius pentru a le arăta internauţilor cum poate să stea câteva secunde în gol, agăţat cu o singură mână de o grindă din metal.

Am căutat tot timpul să fac ceva ce nu poate face oricine. Îmi place să simt că trăiesc. Când eşti în aşa locuri simţi că trăieşti cu adevărat. Am făcut şase ani de ciclism, apoi şoferie pe tir. Ciclism nu mai fac din cauza serviciului, dar trăiesc senzaţii tari şi umblu pe munţi.

Am ales turnul din Târgu-Jiu, pentru că a fost cel mai uşor de abordat. Am fost şi la Piteşti, unde turnul are 280 de metri, dar lipseşte scara pe primii 20 de metri”, a declarat Marius în presa locală.

Deşi şi-a dorit ca identitatea lui să rămână secretă, filmuleţele postate pe reţelele de socializare au făcut ca atât Marius, cât şi colegii săi ce practică astfel de hobby-uri să devină din ce în ce mai cunoscuţi.

Gabriela Turturea

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *