Piroliza poate salva CEO

Sindicalistii de la Complexul Energetic Oltenia, parlamentari, primari din localitatile unde exista cariere si responsabili de mediu au participat, ieri, la Prefectura Gorj, la o intalnire ce a avut ca tema salvarea mineritului. Solutia: Piroliza, un procedeu de extragere din carbune a unor produse petroliere. Inventatorul acestei tehnici a fost si el prezent. Este vorba despre Iulian Hornet.
Astfel, Horneț și-a prezentat una dintre cele mai importante invenții ale sale, piroliza, care poate transforma cărbunele într-un produs nepoluant și energia pe lignit poate deveni una ecologică. 

Iulian Horneț, inventator

Strategia Uniunii Europene este trecerea grupurilor termocentralelor pe gaze și închiderea definitivă a energiei pe bază de cărbune, fapt ce ar putea duce la decesul companiei. Însă, liderii sunt de părere că prin piroliza cărbunelui ar putea fi salvate toate bazinele miniere, dacă ar exista voință.

Nicu Bunoaica, lider sindicat cariera Lupoia

Tot prin piroliză ar putea fi salvat și județul de munții de gunoi care continuă să se adune.

Luis Popa, șef al Serviciului Județean de Gestionare a Deșeurilor și Activităților de Salubrizare Gorj

Piroliza este un procedeu de transformare sau de descompunere chimică a substanțelor organice în condițiile unei temperaturi înalte și de nepătrundere a aerului.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *