PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE COCAINĂ

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate  – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru trafic intern de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, pe parcursul lunii iulie 2024, acestea s-ar fi deplasat în Țările de Jos, de unde ar fi procurat 440 de grame de cocaină (drog de mare risc) pe care le-ar fi introdus în România, utilizând serviciile unei firme de coletărie.

În dimineața de 8 iulie 2024, una dintre persoanele cercetate a fost prinsă în flagrant delict la preluarea pachetului care conținea, pe lângă obiecte personale, cantitatea de cocaină menționată, destinată comercializării.

A fost pus în aplicare un mandat de percheziției domiciliară la locuința acesteia, fiind descoperite și ridicate peste 80 de grame de canabis (drog de risc), mai multe grindere cu urme de substanță vegetală, precum și alte mijloace de probă.

La data de 8 iulie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea celor două persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic intern de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

În cursul  zilei de 9 iulie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Poliția Română

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *