Pandurii rămân doar cu un succes în 2019

Pandurii Targu Jiu a fost invinsa la Timisoara si este din nou la trei puncte de retrogradare. Gorjenii au pierdut cu Ripensia, scor 2-1, intr-un meci disputat in Ciarda Rosie.

Bănăţenii au deschis scorul în minutul 9, printr-un gol norocos al lui Stoi, a cărui centrare l-a depăşit în aer pe Costache. Ripenisa şi-a majorat avantajul şi în partea secundă, Dumiter înscriind, din careu, după o pasă lobată a lui Stoica (`54). Pandurii a dat replica în minutul 76, în urma unui corner, când Oiţă a reluat în plasă o deviere a lui Brînzan.

“Nu am avut atitudine corespunzătoare ca să cucerim puncte azi. Am luat şi goluri pe două greşeli mari ale defensivei noastre. În finalul de meci, ne-am apropiat. Din păcate, am făcut greşelile pe care le-am făcut în apărare. Este un meci pierdut, în primul rând, datorită nouă şi a atitudini pe care am avut-o. La un joc în deplasare, altfel trebuia să ne concentrăm şi să avem mai multă atitudine şi efort”, a declarat antrenorul Adrian Bogoi.

Următorul meci al gorjenilor va fi împotriva unei alte formaţii din Timişoara, ACS Poli.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *