Pandurii – Buzău: 0-0. Gorjenii mai adaugă un punct, dar jocul suferă

Pandurii Târgu Jiu şi Gloria Buzău au remizat (0-0), după un joc şters, pe “sinteticul” din Complexul Municipal. Ocaziile au lipsit cu desăvârşire în prima parte a meciului, când nu s-a consemnat vreun şut pe spaţiul porţii. Deşi au controlat ostilităţile  în repriza a doua, vizitatorii  nu şi-au onorat statutul din clasament, iar poarta lui Cotolan a fost rar ameninţată.

Cea mai mare ocazie a Pandurilor a venit în minutul 58, când, din poziţie ideală, Filip a şutat slab din marginea careului. Peste 20 de minute, Şendroiu a centrat bine în suprafaţa de pedeapsă, dar Patrick Popescu a reluat peste poartă (`78). Gorjenii au acumulat doar două puncte după şase runde, şi se menţin pe penultimul loc în clasament.

“Având în vedere valoarea celor două loturi, pentru că noi avem fotbalişti de la juniori şi Divizia C, este bun acest punct pentru noi. Sunt mulţumit doar de compartimentul defensiv, de la mijloc în sus trebuie să lucrăm foarte mult. De trei meciuri stăm mai bine în teren, dăm o ripostă bună. A fost primul joc al lui Kazuki, aşteptăm mult mai multe de la el, ca şi de la Lu. Sunt jucători nou-veniţi, pentru echipă sunt un plus, dar sunt fotbalişti foarte tineri cu care trebuie să avem răbdare”, a declarat antrenorul pandurilor, Adrian Bogoi.

În schimb, “principalul” oaspeţilor, Ilie Stan, s-a declarat dezamăgit de cum au tratat băieţii săi meciul, dar şi consternat de suprafaţa pe care s-a jucat partida.

“Un joc fără istoric, cel mai mult m-a deranjat lipsa de atitudine a jucătorilor mei. Până la urmă e bine că plecăm că un punct. Am văzut un stadion fantastic, extraordinar, pentru ce-l ţinem aici, să facem muzeu? E posibil să jucăm la liga a doua pe un asemenea teren sintetic, din care aţi văzut cum sare mingea. Distrugem jucătorii! Pandurii este o echipă organizată, cu jucători tineri, care îşi doresc să se afirme, dar este foarte greu pe acest teren şi pentru ei. Aţi văzut cum sare mingea. Nu poţi să dai o centrare, un şut la poartă!”, a precizat Stan.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *