Aflăm că a trecut de Senat (cameră decizională, în cazul ăsta) o lege prin care, în cazul directorilor de școli numiți interimar (adică toate acele cazuri fără concurs), să nu se mai pronunțe inspectoratele școlare județene, ci – atenție! – consiliile de administrație ale unităților de învățământ.
Inițiativa aparține unui parlamentar USR-Plus și, într-o societate întreagă la cap, mi se pare pertinentă ideea.
Lăsând la o parte discuțiile cu tentă politică legate de numirile directorilor de-a lungul vremii, găsesc firesc ca o unitate școlară să aibă opțiunea de a-și alege managerul. Dar, repet, într-o lume preocupată de o educație de calitate! Ceea ce România nu prea face. Discuții ample, nu azi vorbim.
Revenind la legea ce merge la promulgare din partea președintelui Iohannis, sunt curios cum se va încerca contracararea efectelor aplicării ei. Căci interese vor fi lezate, persoane vor fi afectate… Grav!
Dacă totuși legea se va aplica, iar C.A.-urile își vor alege directorii, nu mai are nimeni vreo scuză să comenteze c-o fi, c-o păți…
Așteptăm cu interes finalul de august.
Ionuț Catrina